Banca Comercială Română a revizuit în scădere creşterea economică, avansul PIB şi deficitul de cont curent, însă a menţinut prognoza la inflaţie.
Criza economică mondială va determina anul acesta o încetinire a economiei de la noi ţară. “Scenariul nostru recent revizuit indică o încetinire a economiei româneşti în jurul nivelului de 1% în 2009 corelată cu o scădere economică uşor peste 1% în zona euro”, a spus Lucian Anghel, economistul-şef al BCR, în Raportul de ţară. Potrivit estimărilor anterioare, Erste Bank, acţionarul majoritar al BCR, previziona o încetinire a creşterii economice de la 7,6% în 2008 la 4% în acest an. De asemenea, BCR a revizuit în scădere şi proiecţia privind avansul Produsului Intern Brut (PIB) din acest an de la 4% la 1%, precum şi estimarea referitoare la deficitul de cont curent de la 12% din PIB la sub 10%. Instituţia a menţinut însă prognoza de inflaţie la 5,4%. În plus, deficitul bugetar va ajunge în acest an la 4%-4,6% din PIB, uşor sub nivelul din 2008, în condiţiile în care veniturile bugetare se vor plasa, într-un scenariu neutru-optimist, la nivelul de anul trecut, estimează analiştii BCR.
MĂSURI. Guvernul trebuie să sprijine lucrările de infrastructură, deoarece construcţiile şi serviciile sunt singurele care ar putea să contribuie la creşterea economică a ţării. “Diferenţialul de creştere economică dintre România şi zona euro s-ar situa astfel la 2,5%-3% într-un scenariu în care impactul agriculturii este exclus. Comerţul, serviciile şi construcţiile ar putea fi principalii factori care să genereze creştere economică în 2009”, a spus economistul-şef al BCR, Lucian Anghel, citat în raport.
Citește pe Antena3.ro