Carburanţii au ajuns în România aproape la fel de scumpi ca în Austria, în condiţiile în care accizele sunt mult mai mici, iar ţara noastră are producţie internă de ţiţei.
Transportatorii spun că anul trecut carburanţii s-au scumpit cu 30% şi cer Guvernului o poziţie „hotărâtă” pentru stoparea creşterii „necontrolate” a preţurilor la combustibili. „Acciza este mai mică în România cu 32%, dar preţul final este mai mic doar cu 5%. Unde merge diferenţa? În condiţiile în care preţurile la pompă pentru carburant sunt egale în România şi în Austria, statul român trebuie să reţină aceeaşi sumă ca şi statul austriac sub formă de taxe, acciză plus TVA. În mărimi comparate, statul român ar trebui să încaseze anul următor peste 500 milioane de euro în plus faţă de anul acesta. Echivalentul a 130 kilometri de autostradă”, se arată într-un comunicat al Uniunii Naţionale a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR).
Astfel, prin scumpirea din decembrie 2010 şi ianuarie 2011, preţul combustibililor a ajuns la acelaşi nivel cu cel din Austria. Transportatorii amintesc că scumpirea combustibililor se va transmite în creşterea preţuri la alimente şi bunuri. „UNTRR a constatat că în decembrie 2010 preţul carburanţilor a fost majorat din nou, de această dată fără a avea nici o justificare. (...) UNTRR îşi exprimă clar dezacordul faţă de politica de preţuri monopolistă practicată de companiile petroliere şi solicită Guvernului României să adopte o poziţie hotărâtă de stopare a fenomenului. Guvernul trebuie să regândească aplicarea taxelor pe carburanţi şi să controleze structura de cost pentru a asigura stabilitatea preţurilor şi pentru a preveni fluctuaţiile pieţei care afectează grav economia.
Carburantul reprezintă cel mai mare cost al operatorilor de transport rutier, iar creşterea preţurilor la pompă va conduce la majorarea continuă a costurilor la clienţi”, spun reprezentanţii Uniunii. Transportatorii nu sunt singurii care au remarcat scumpirile carburanţilor din ţara noastră. Cu ochii pe inflaţia care iese din calculele Băncii Naţionale a României, guvernatorul Mugur Isărescu declara în noiembrie că preţurile carburanţilor vânduţi în România evoluează în divergenţă faţă de factorii care ar trebui să-i influenţeze, respectiv cotaţiile internaţionale ale barilului de ţiţei şi cursul leu-dolar, iar banca centrală nu înţelege mecanismele din spatele scumpirilor.
„La carburanţi am avut o evoluţie divergentă, vă spunem că nu prea înţelegem logica mişcării la preţurile combustibililor interni, de ce depind... preţurile ţiţeiului, evoluţia cursului. Variaţiile oricum sunt mult prea mari la preţurile interne ale fabricanţilor şi nu le găsim explicaţii, decât că acţionează factori divergenţi (...)”, a spus Isărescu. Guvernatorul acuza atunci că producătorii „au crescut preţurile temporar şi atunci când leul s-a întărit semnificativ faţă de dolar şi preţurile ţiţeiului nu justificau aceste evoluţii”.
De asemenea, Asociaţia Oamenilor de Afaceri din România (AOAR) a cerut de nenumărate ori Executivului în ultimii doi ani să introducă o „taxă Robin Hood” pentru companiile petroliere. AOAR consideră că scumpirile carburanţilor nu se justifică şi că producătorii din domeniu „au un comportament economic de tip cartel”. „Asociaţia Oamenilor de Afaceri din România (AOAR) îşi exprimă dezacordul faţă de creşterea preţului combustibililor, în condiţiile în care preţul petrolului, eterna justificare a companiilor petroliere, inclusiv a celei care extrage petrol în România la preţul fixat de 20 de dolari/baril, a rămas stabil în ultimele 12 luni, în jurul valorii de 78-80 de dolari/baril”, arăta AOAR într-un comunicat difuzat în luna martie 2010. Tot anul trecut, în luna mai, o analiză a companiei X-Trade Brokers arăta că scumpirile sunt nejustificate. Atunci preţul petrolului scădea cu 17,9%, de la 89,51 dolari pe baril până la 70,2 dolari pe baril, iar dolarul american se aprecia faţă de leu cu doar 7,64%, de la 3,0861 lei pe dolar până la 3,3219 lei pe unitate, potrivit calculelor X-Trade.
Ungaria a introdus în acest an taxe speciale pe mai multe sectoare, inclusiv cel energetic pentru a finanţa bugetul. Un alt stat care a introdus „taxa Robin Hood” este Italia. În urmă cu doi ani, barilul de ţiţei ajunsese la 147 dolari, iar combustibilii se vindeau în ţara noastră la 4,85 lei pe litru.
Acum o serie de sortimente de carburanţi au trecut de 5 lei litrul în timp ce barilul a ajuns la 92 de dolari.
De cealaltă parte, petroliştii dau vina pe TVA, creşterea accizelor şi deprecierea leului. Astfel, majorarea TVA cu 5% de la 19 la 24%, majorarea accizelor de stat şi deprecierea cu 10% a leului faţă de dolar sunt răspunzătoare pentru majorări. Rompetrol şi Lukoil importă total petrolul rafinat în România, iar Petrom importă şi ea o parte chiar dacă are şi producţia internă. Consiliul Concurenţei investighează piaţa carburanţilor încă din 2005, dar fără vreun rezultat notabil.