Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României /BNR/ a decis, marţi, reducerea ratei dobânzii de politică monetară la 3,5% pe an, de la 3,75%, începând cu data de 5 februarie 2014, a anunţat, într-un comunicat de presă, banca centrală.
Potrivit sursei citate, în şedinţa din 4 februarie 2014, CA al BNR a mai decis menţinerea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii aplicabile pasivelor în lei şi în valută ale instituţiilor de credit şi gestionarea adecvată a lichidităţii din sistemul bancar.
Totodată, CA al BNR a analizat şi aprobat Raportul trimestrial asupra inflaţiei, document care va fi prezentat într-o conferinţă de presă organizată în data de 6 februarie 2014.
Din vara anului trecut, Banca Centrală a decis, în cinci rânduri, reducerea dobânzii cheie.
Astfel, CA al BNR a hotărât, la începutul lunii iulie 2013, reducerea dobânzii cheie de la 5,25% la 5% pe an, iar în august de la 5% la 4,5% pe an. Alte două reduceri ale dobânzii de politică monetară, cu câte 0,25 puncte procentuale, au fost decise în septembrie şi noiembrie, dobânda cheie ajungând, astfel, la 4%.
În data de 8 ianuarie 2014, CA al BNR a hotărât reducerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 3,75% pe an, de la 4% începând cu 9 ianuarie, anul curent.