x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie BNR umflă leul – 3,7690 lei/euro

BNR umflă leul – 3,7690 lei/euro

de Daniela Ivan    |    10 Oct 2008   •   00:00

Banca Naţională a României a stabilit un curs de 3,7690 lei/euro, cu aproape 6 bani mai puţini decât ieri şI cu 17 bani peste nivelul de luni.



Banca Naţională a României a stabilit un curs de 3,7690 lei/euro, cu aproape 6 bani mai puţini decât ieri şI cu 17 bani peste nivelul de luni.

Aprecierea monedei naţionale a fost rezultatul  intervenţiei directe a Băncii Naţionale pe piaţa valutară. Pentru a întrerupe volatilitatea ridicată a cursului pe piaţa interbancară, BNR a intervenit în jurul orei 13 şI a reuşit să coboare cursul de la 3,8260-3,8350 lei/euro la 3,7690 lei/euro.

În prima oră a şedinţei interbancare, moneda naţională a înregistrat o volatilitate extrem de ridicată, iar cursul de schimb a consemnat variaţii de până la opt bani, pe fondul acutizării aversiunii faţă de risc pe pieţele internaţionale, în urma prăbuşirii burselor externe.

În piaţă interbancară s-au înregistrat multe ordine de vânzare de euro, întrucât jucătorii se temeau de o eventuală intervenţie pe piaţă a Băncii Naţionale în favoarea leului.

În jurul orei 13, BNR a intrevenit direct în sprijinul leului pentru a transmite un mesaj clar speculatorilor că vechează asupra stabiltăţii monedei naţionale.

×
Subiecte în articol: economic