x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie BRD a înregistrat un profit net cu peste 50% mai mare în semestrul I din 2021

BRD a înregistrat un profit net cu peste 50% mai mare în semestrul I din 2021

03 Aug 2021   •   10:50
BRD a înregistrat un profit net cu peste 50% mai mare în semestrul I din 2021

BRD a înregistrat un profit net de 626 milioane de lei în semestrul I din 2021, cu 50,9% mai mare față de aceeași perioadă de anul trecut, când a fost de 415 milioane de lei.

"Venitul net bancar a crescut, în pofida tendinţei descendente continue a ratelor de dobândă de piaţă. Costurile au fost strict controlate, în timp ce investiţiile noastre strategice au fost menţinute. Efectele cumulate ale revenirii economice şi ale recuperărilor consistente din portofoliul neperformant s-au tradus prin reluări nete ale costului riscului. BRD rămâne un partener solid şi de încredere pentru clienţii săi şi un actor angajat al economiei româneşti", spune Francois Bloch, director general BRD Groupe Societe Generale.

Soldul creditelor a crescut cu circa 9% faţă de iunie 2020, mai ales datorită creditelor pentru persoane fiizice și de activitatea în domeniul companiilor. Credtele noi, acordate persoanelor fizice, au crescut cu 58%, atât pentru creditele imobiliare, care s-au majorat cu 52%, dar al celor de consum cu 61%. Creditarea companiilor a crescut cu 24% în dinamică anuală, iar pentru IMM-uri a fost cu 37%, datorită granturilor, cu credite aprobate de 700 milioane lei în cadrul programului IMM Invest. Finanțarea companiilor mari a crescut cu 21%.

Depozitele clienţilor au  crescut cu 12% datorită companiilor și IMM-urilor. 

Venitul net bancar al Grupului BRD a ajuns la 1,538 miliarde de lei, în creştere cu 1,7%.

Cheltuielile operaţionale au fost de 825 milioane lei în semestrul I 2021, față de 800 milioane lei în aceeaș perioadă din 2020. Cheltuielile IT au crescut cu 20%.
 

×
Subiecte în articol: BRD