x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Bulgaria nu vrea să amâne adoptarea monedei euro. Care este data stabilită

Bulgaria nu vrea să amâne adoptarea monedei euro. Care este data stabilită

de Redacția Jurnalul    |    08 Mai 2023   •   10:00
Bulgaria nu vrea să amâne adoptarea monedei euro. Care este data stabilită
Sursa foto: Hepta

Bulgaria vrea să treacă la moneda euro la 1 ianuarie 2025, transmite Novinite.

În acest sens, Ministerul de Finanțe de la Sofia a negat zvonurile privind purtarea de discuții la nivelul UE referitoare la amânarea datei. 

"Statutul de membru al zonei euro reprezintă o prioritate pentru ţara noastră. Demersurile active ale statului pentru adoptarea monedei unice europene continuă, atât în domeniul tehnic cât şi legislativ", a transmis instituția.

Bulgaria vrea să obțină un rating suveran mai bun și, prin urmare, mai multe investiții pentru a reduce costurile de finanțare a datoriilor. 

Însă populația se teme că trecerea la moneda euro ar provoca noi scumpiri.

Un raport al BCE arată însă că introducerea euro în 12 state UE nu are un impact semnificativ asupra prețurilor. 

×
Subiecte în articol: bulgaria euro