x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Bursa deschide în creştere şedinţa de joi

Bursa deschide în creştere şedinţa de joi

24 Oct 2019   •   12:31
Bursa deschide în creştere şedinţa de joi

Bursa de Valori Bucureşti evolua pe creştere după o oră şi 15 minute de la deschiderea şedinţei de joi, iar BET, indicele care arată evoluţia celor mai lichide 16 companii, se aprecia cu 0,33%.


Indicele BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, a înregistrat un avans de 0,32% în timp ce indicele BET-FI al SIF-urilor consemna un declin de 0,12%.

BET-NG, indicele celor 10 companii din sectorul energetic şi al utilităţilor, era în creştere cu 0,21%, indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, consemna o apreciere de 0,19%, iar reperul de randament al fondurilor de investiţii, BET-BK, era în urcare cu 0,10%.

Valoarea tranzacţiilor derulate pe Bursă joi dimineaţa este de 2,03 milioane lei (427.191 euro).

Conform datelor BVB, cele mai mari creşteri ale valorii acţiunilor le înregistrau Sinteza (+4,48%), Rompetrol Rafinare (+2,11%) şi Nuclearelectrica (+1,41%).

Pe de altă parte, în scădere erau acţiunile Casa de Bucovina - Club de Munte (-2,78%), Teraplast (-0,75%) şi Patria Bank (-0,46%).

AGERPRES

×
Subiecte în articol: bursa