x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie BUSINESS/Info

BUSINESS/Info

13 Dec 2004   •   00:00

14 DECEMBRIE 2004
MAJORARE. Firma Spumante Silvania, controlata de producatorul de bauturi alcoolice Indagrara Arad, intentioneaza sa isi majoreze capitalul social cu 50 de miliarde de lei pentru sustinerea programului de investitii si diversificarea productiei. Firma va emite doua milioane de actiuni, valoarea nominala a unui titlu fiind de 25.000 de lei. Indagrara a achizitionat recent, prin intermediul firmei Andante Baia Mare, un pachet de 64% din actiunile producatorului de vinuri spumante, valoarea tranzactiei fiind de aproximativ 500.000 de euro. Spumante a realizat anul trecut o cifra de afaceri neta de 12,6 miliarde de lei, inregistrand un profit de 13 milioane de lei.

INCHIRIERI. Sapte tronsoane de cale ferata pe rute interne sunt operate de companii private, incepand cu noaptea de duminica spre luni, data la care a intrat in vigoare noul mers al trenurilor de calatori. Sectiile (portiuni de cale ferata continua - n.r.) pe care vor circula numai trenurile unor firme private care le-au inchiriat sunt: Fieni - Pietrosita, Ploiesti - Maneciu, Buda - Slanic, Ilva Mica - Rodna Veche, Bartolomeu - Zarnesti, Sf. Gheorghe - Covasna - Tg. Secuiesc - Bretcu si Dornisoara - Floreni. Primele 25 de tronsoane de cale ferata, in lungime totala de 660 de kilometri, au fost inchiriate, in luna mai, de 11 societati, printre care Rompetrol Logistic, ICIM Arad, Serv Trans si Euroconstruct. "In cursul anului 2005, si alte sectii neinteroperabile vor fi preluate de firme private", se mentioneaza intr-un comunicat de presa al CFR Calatori.

RETRAGERE. Compania Chrysler din grupul germano-american DaimlerChrysler a anuntat ca va retrage 600.000 de vehicule Dodge Durango si camionete Dodge Dakota, care prezinta riscul desprinderii rotilor din fata. Producatorul auto a aratat ca autoritatile federale SUA i-au cerut sa retraga de pe piata vehiculele de acest tip produse in perioada 2000-2003. Operatiunea vizeaza numai variantele cu tractiune integrala. Compania a incercat sa dezminta informatii privind posibilitatea ca rotile din fata ale vehiculelor sa se desprinda brusc. Totusi, a recunoscut ca, in "cazuri extreme", coroziunea ar putea duce la "separarea suspensiei fata". Chrysler a dat asigurari ca piesele afectate vor fi inlocuite gratis.

×
Subiecte în articol: economic