x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Carburanti - "Prezidentialele" de la Petrom

Carburanti - "Prezidentialele" de la Petrom

03 Ian 2005   •   00:00

La 11 ianuarie 2005, actionarii Petrom vor alege noul presedinte al companiei si vor valida componenta consiliului de administratie, dupa ce grupul austriac OMV a preluat pachetul majoritar de actiuni.

La adunarea generala vor putea participa actionarii inregistrati la data de referinta 4 ianuarie 2005. Consiliul de Administratie al companiei va fi format din sapte membri - patru oficiali ai grupului austriac (Wolfgang Ruttenstorfer, Gerhard Roiss, David C. Davies si Helmut Langanger), doua persoane numite de Guvern si un membru independent.

INTERIMAT. Recent, Werner Schinhan si Hilmar Kroat-Reder au fost numiti directori interimari, care au stabilit componenta unui Comitet director, din care fac parte, pe langa Werner Schinhan, alti trei austrieci si doi romani, directorii Gheorghe Constantinescu, fostul presedinte-director general, si Florin Constantinescu, fostul sef al departamentului de prelucrare titei si gaze din Petrom. Constantinescu va fi director general executiv, responsabil pentru comunicare, resurse umane, sanatate, siguranta si protectia mediului si, totodata, presedinte al Comitetului Director. Totusi, cum era de asteptat, austriecii vor conduce destinele companiei. Adjunctul lui Constantinescu, acelasi Schinhan, are sarcinile esentiale: dezvoltare corporatista, trezorerie si produse chimice. Directorul Reinhard Pichler va fi director financiar, directorul Werner Ladwein se va ocupa de explorare si extractie, iar directorul Tamas Mayer de comercializare. Florin Constantinescu va conduce rafinarea.

Surse din interiorul companiei spun insa ca dincolo de politetea impecabila, austriecii vor fi foarte fermi. "Toate posturile importante din structura companiei erau deja dublate, langa biroul unui roman fiind cel al austriacului." (Adrian N. Ionescu)

×
Subiecte în articol: economic