România ar putea să beneficieze de o parte din profitul giganţilor din tehnologie, obţinut prin vânzările pe care le fac în România, în urma implementării pachetului fiscal global anti-BEPS, relatează Ziarul Financiar.
BEPS este acronimul de la Base Erosion and Profit Shifting, adică fenomenul de „erodare a bazei impozabile şi transferul profiturilor“. Noua legislaţie fiscală ar trebui să devină operaţională din 2023.
„Fiind o ţară consumatoare de bunuri şi produse online, pentru anumite produse fiind chiar o piaţă de desfacere importantă, ne aşteptăm că România să beneficieze de aceste prevederi, în sensul că ar putea primi prin alocare o parte din profitul rezidual“, a explicat Teodora Alecu, director consultanţă fiscală al firmei de audit şi consultanţă KPMG.
Pe 1 iulie 2021, 130 de state s-au pus de acord pentru reformarea sistemului fiscal internaţional, discuţiile fiind iniţiate de statele din G7 (Canada, Franţa, Germania, Italia, Japonia, Marea Britanie şi SUA), sub egida Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OECD).
Despre acest pachet de măsuri anti-BEPS se discută încă din 2016, însă abia în luna octombrie a acestui an se va definitiva o metodologie de aplicare a acestora şi noua legislaţie va intra în vigoare din 2023. Iniţiativa a venit în contextul în care marile companii ale lumii, în special cele din domeniul tehnologiei, cum sunt Google, Apple, Facebook sau Amazon îşi vând produsele în foarte multe state, însă nu plătesc taxe acolo unde generează profiturile.
„Tradiţional, profiturile se înregistrează şi se impozitează de peste 100 de ani acolo unde este înregistrată societatea. Anvergura vânzărilor online a făcut să se dezbată nevoia de a schimba modul de impozitare, dând greutate şi locului unde se află fizic consumatorul, adică piaţa care, prin achiziţie, generează de fapt veniturile. Unele ţări europene chiar erau în proces de modificare a fiscalităţii tranzacţiilor digitale“, a mai spus Teodora Alecu.
(sursa: Mediafax)