x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Cât costă să cumperi o mașină din Germania

Cât costă să cumperi o mașină din Germania

de Redacția Jurnalul    |    12 Apr 2023   •   11:00
Cât costă să cumperi o mașină din Germania

O soluție pentru românii care vor să cumpere o mașină la mâna a doua este să o aleagă chiar ei din Germania.

Motivele se regăsesc în prețurile sunt mai mici, autovehiculele au mai puține probleme tehnice, iar kilometrajul este real. 

Astfel că, dacă dorești să faci un drum în Germania pentru a vedea o ofertă de pe net care te-a încântat, ia în considerare și altele din zonă, scrie sortter.com.

Calculează-ți și bugetul acestei călătorii, nu doar costul mașinii pe care vrei să o cumperi, respectiv drumul, transportul, cazarea. 

Cea mai rapidă deplasare este cu avionul însă achiziționarea rapidă a unui bilet presupune un preț mai mare chiar și la companiile aeriene low cost. Astfel că pentru un zbor București - Nürnberg trebuie să plătești 200 de euro, la care se adaugă circa 50 de euro pentru o noapte de cazare. 

Aducerea în țară a mașinii cu trailerul, presupune costul biletului de avion pentru întoarcerea acasă iar până la următorul zbor s-ar putea să plătești 2-3 nopți de cazare, la care se adaugă mâncarea și transportul local. 

Pentru aducerea mașinii în țară ai mai multe variante. O transporți cu trailerul sau o conduci chiar tu. În prima situație apelezi la o firmă iar costul se ridică la aproximativ 500 de euro. Dacă o conduci tu trebuie să plătești carburantul, care costă în jur de 250 de euro, și ai nevoie de numere de tranzit. Dacă achiziționezi autovehiculul de la un  dealer, acesta te ajută cu numerele dar dacă o cumperi de la o persoană fizică, te ocupi chiar tu de obținerea lor. Acestea costă între 150-300 de euro. 

Drumul Germania-România este de circa 1.600 km, așa că vei avea nevoie de o persoană care să te însoțească și vei scoate alți bani din buzunar pentru a plăti 1-2 nopți de  cazare. Va trebui să mai achiți și taxe de drum. 

 

×
Subiecte în articol: masina germania