x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Ce s-a scumpit cel mai mult în 2011

Ce s-a scumpit cel mai mult în 2011

de Daniel Ionaşcu    |    11 Ian 2012   •   21:00

Zaharul, ouale, faina si malaiul s-au scumpit semnificativ anul trecut, alaturi de energia termica si biletele CFR, potrivit datelor prezentate de Institutul National de Statistica (INS), insa per total, Romania a inregistrat cea mai mica inflatie din ultimii 20 de ani, ca efect al recoltei-record inregistrate in 2011.

Unele produse de baza au avut majorari puternice, cum ar fi zaharul (+18,65%) sau ouale (+15,37%), iar majorari de peste 5% ale preturilor s-au mai consemnat in 2011 si la alte alimente: faina (8,1%), malai (6,16%), lapte de vaca si ulei (5,5%) si paine (5,1%). Per total insa, marfurile alimentare au avut in medie scumpiri de sub un punct procentual (0,95%), in timp ce preturile au crescut cu 4,45% la marfurile nealimentare si 4,23% la servicii. De asemenea, sectorul energetic a adus scumpiri mari atat in zona carburantilor, dar si la curent electric si caldura livrata in sistem centralizat. Astfel, tarifele la energia termica au adus cele importante scumpiri de anul trecut, fiind mai mari in medie cu 24,8% fata de decembrie 2010, din cauza eliminarii unei parti a subventiilor, fiind urmate de biletele CFR, al caror pret a crescut cu 19,68%. Majorari ample si cu efect semnificativ in consumul populatiei s-au mai inregistrat anul trecut la combustibili (8,37%), tutun (6,5%) si energie electrica (6%).

Cu toate acestea, pentru prima data in ultimii cinci ani, rata inflatiei a coborat in intervalul tintit de Banca Nationala a Romaniei (BNR), stabilit la 2%-4% pentru 2011.

Contrar evolutiei anuale, mar­fu­ri­le alimentare au avut in decembrie cea mai mare crestere de preturi, de 0,4%, fiind urmate de servicii, cu 0,3%, si marfuri nealimentare, cu 0,1%. In luna decembrie, cel mai mult au urcat preturile la oua (10,37%), urmate de legume si conserve din le­gu­me (2,25%). Acestea au insa o com­ponenta sezoniera pu­ternica, iar daca eliminam din calcul aceste influente, per total, preturile de consum chiar au avut o foarte usoara scadere in decembrie anul trecut. Tinta de in­fla­tie pentru 2012 este 2,5%.

×
Subiecte în articol: scumpiri 2011