x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie CHIRII PENTRU RETAIL / Bucureştiul mai scump ca Bruxelles-ul

CHIRII PENTRU RETAIL / Bucureştiul mai scump ca Bruxelles-ul

de Daniela Ivan    |    19 Noi 2008   •   00:00

Bucureştiul ocupă locul 52 în topul celor mai scumpe 88 de destinaţii de retail în funcţie de chiria anuală pentru un metru pătrat, realizat de agenţia imobiliară CB Richard Ellis (CBRE).



Retailerii plătesc o chirie anuală de 1.680 de euro pentru un metru pătrat de spaţiu comercial în Capitală. În urma capitalei României se clasează Bruxelles (locul 53 şi o chirie de 1.600 de euro), Auckland (locul 54 ­ 1.519 euro) şi Glasgow (locul 55 ­ 1.446 euro). Bucureştiul a urcat două poziţii faţă de clasamentul de la finalul primului trimestru,  în ultimele şase luni chiriile spaţiilor comerciale de pe piaţa bucureşteană au avut printre cele mai mari creşteri, avansând cu 16,7%. Prima poziţie în ierarhia celor mai scumpe destinaţii pentru retaileri este ocupată de New York, unde chiria anuală pentru un metru pătrat de spaţiu comercial se ridică la 16.817 de euro, urmat de Hong Kong ­ 9.448 euro, Moscova ­ 8.000 de euro, Londra ­ 6.378 euro, Tokyo ­ 6.334 euro şi Paris ­ 6.250 euro. Dintre statele din regiunea centrală şi est-europeană, numai Praga a depăşit Bucureştiul şi se situează pe locul 37, cu o chirie de 2.160 euro, în timp ce Varşovia şi Belgrad ocupă ambele locul 56 cu acelaşi nivel al chiriei, de 1.440 euro. Totodată, Budapesta se plasează pe poziţia 63, cu o chirie de 1.200 de euro, iar Sofia pe 73 cu 780 de euro. Ultima poziţie la nivel regional, cu numărul 75, este ocupată de Bratislava, unde preţul plătit pentru închirierea unui metru pătrat de spaţiu comercial se ridică la 720 de euro.

×
Subiecte în articol: economic