x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie City Center Residence - Blocuri noi langa Parcul Carol

City Center Residence - Blocuri noi langa Parcul Carol

de Daniela Ivan    |    06 Oct 2006   •   00:00
City Center Residence - Blocuri noi langa Parcul Carol

Zona din jurul Parcului Carol din Capitala, aflata acum in paragina, se va schimba radical in doi-trei ani. Primul pas este constructia ansamblului rezidential City Center, format din sase blocuri.

Complexul rezidential beneficiaza de o pozitie excelenta, Strada Chesarie, in zona Piata Unirii - Parcul Carol. Chiar daca acum zona este formata din case vechi prost intretinute, lucrurile se vor schimba radical, locul fiind inclus in proiectele primariei de reabilitare a vechiului centru al Capitalei, spune arhitectul Alexandru Beldiman. Alaturi de primarie, doi investitori privati au mirosit potentialul acestui loc aflat la nici cinci minute de mers pe jos de Unirii si au decis sa construiasca aici cartiere rezidentiale.

"Locatia promite, zona se regaseste in toate planurile de viabilizare a centrului vechi din Bucuresti", spune Mindaugas Jankus, director de vanzari Europa Group, investitorul cartierului City Center.

ANSAMBLU. City Center Residence cuprinde sase blocuri cu 104 locuinte amplasate pe o suprafata desfasurata de 20.000 de metri patrati. "Ansamblul este format din sase blocuri amplasate in jurul unei curti interioare, situate deasupra unui parcaj subteran pe un nivel. Cladirile au un regim de inaltime P+4 + 2 etaje retrase", spune Alexandru Beldimanu, arhitectul proiectului. Complexul cuprinde 104 locuinte si spatii de servicii la parter - cabinete medicale, de avocatura, cafenele, saloane de infrumusetare. Aici vor exista noua studiouri (garsoniere de aproximativ 52 de mp), 21 de apartamente de doua camere, 59 de apartamente de trei camere, 14 apartamente de patru camere, un apartament de cinci camere. La etajele 5 si 6 vor fi numai apartamente de tip duplex. Langa City Rezidence va mai aparea alt cartier rezidential ce va fi dezvoltat de o firma concurenta.

PRETURI. Preturile locuintelor variaza intre 1.265 si 1.550 de euro pe metru patrat, a spus Mindaugas Jankus. Vanzarile au inceput si deja au fost cumparate 30% dintre apartamente, au informat reprezentantii Europa Group. Deocamdata, cea mai cunoscuta personalitate care a achizitionat o locuinta in City Center este antrenorul echipei nationale de fotbal, Victor Piturca. Locuintele pot fi achizitionate atat prin plata pe loc, cat si prin credit ipotecar sau imobiliar prin intermediul Raiffeisen Bank, partenerul Europa Group pentru acest proiect.

INVESTITII
Europa Group va mai dezvolta in Romania inca doua proiecte imobiliare - unul cu o suprafata de 4.300 mp, in apropierea Pietei Victoria, unde vor fi construite 50 de apartamente de lux, si celalalt in zona Lacul Morii, unde pe o suprafata de 6.220 mp vor fi construiti cativa zgarie-nori, cu 311 apartamente. De asemenea, compania intentioneaza sa construiasca un hotel de patru stele in Bucuresti, in apropiere de Piata Unirii, care va avea 80 de camere, o sala de conferinte, restaurante, baruri si cazino. Investitiile companiei in Romania au ajuns pana in prezent la 15,4 milioane de euro, din care 12 milioane de euro investitii proprii, iar restul, de 3,4 milioane de euro, credite bancare.
×
Subiecte în articol: economic apartamente city city center