Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC) a respins ca nefondate contestaţiile formulate de patru dintre asocierile participante la licitaţia privind brandul turistic al României, potrivit unei decizii publicate pe site-ul instituţiei.
Decizia CNSC a fost luată în baza art.278 alin. 1 şi alin. 5 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.34/2006 care stipulează că "(1) Consiliul se pronunţă mai întâi asupra excepţiilor de procedură şi de fond, iar când se constată că acestea sunt întemeiate, nu se mai procedează la analiza pe fond a cauzei" şi "(5) Consiliul poate respinge contestaţia ca fiind nefondată, tardivă, lipsită de interes, lipsită de obiect, ca fiind introdusă de o persoană fără calitate sau neîmputernicită să formuleze contestaţia, precum şi pe orice altă excepţie de procedură sau de fond".
O altă contestaţie, introdusă de Asociaţia Job în contradictoriu cu Ministerul Turismului în legătură cu licitaţia pentru brandul turistic, a fost respinsă de CNSC ca fiind lipsită de interes.
În plus, CNSC a mai dispus continuarea procedurii de achiziţie publică, în temeiul art. 278 alin. 6 din aceeaşi ordonanţă ((6) În funcţie de soluţia pronunţată, Consiliul va decide asupra continuării sau anulării procedurii de achiziţie publică). La decizia luată de CNSC se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare.
Decizia 4.965 din 23 septembrie a CNSC acoperă contestaţia depusă de BBDO Portugal, liderul asocierii BBDO Portugal - Graffiti BBDO SA - Mercury Research SRL, contra rezultatului procedurii de analiză şi selecţie a ofertelor depuse pentru atribuirea contractului de achiziţie publică de servicii pentru obiectivul "Realizarea Brandului Turistic al României" la procedura de atribuire organizată prin licitaţie restrânsă accelerată de către Ministerul Turismului. Aceeaşi decizie se aplică contestaţiilor depuse de Hypermedia Solutions LLC dba FutureBrand, Landor Associates - Millward Brown, Saffron Brand Consultants - Brandient Consult - Acacia Avenue, precum şi unei contestaţii depusă în legătură cu aceeaşi licitaţie de Asociaţia "Job" din Galaţi.
Pe 23 iulie, Elena Udrea, ministrul Turismului, declara că procedura pentru selectarea companiei sau consorţiului care va crea brandul turistic al României este suspendată până la soluţionarea de către CNSC a contestaţiilor depuse. Tot la momentul respectiv, Elena Udrea menţiona că au fost depuse patru contestaţii, urmând ca, după soluţionarea lor, procedura să fie reluată.
Asocierile SC TBWA Bucureşti SRL - SC GFK Romania SRL, asocierea Saffron Brand Consultants SA - Brandient Consult SRL - Acacia Avenue Limited şi asocierea THR, Asesores en Turismo, Hoteleria y Recreacion SA - Taylor Nelson Sofres SA sunt finaliştii desemnaţi de Ministerul Turismului, din 13 ofertanţi înscrişi iniţial în competiţia pentru brandingul de ţară.
Suma maximă alocată construcţiei brandului este de două milioane de euro, bani proveniţi din fonduri structurale, pentru dezvoltarea şi promovarea turismului. În plus, pentru partea de promovare, urmează să fie cheltuiţi, ulterior, aproximativ 73 de milioane de euro.
Mediafax