Piaţa de colectare creanţe a scăzut cu 35% în primul semestru din 2012, la 615 milioane euro faţă de 950 milioane de euro cât era în prima jumătate a anului 2011, pe fondul reducerii rău platnicilor persoane fizice. Datele arată că numărul cazurilor de rău-platnici preluaţi de agenţiile de colectare creanţe a scăzut cu 13%, la 2,46 milioane de debite, de la 2,85 milioane de debite, a declarat Georg Kovacs, preşedintele Asociaţiei de Management al Creanţelor Comerciale (AMCC). Achiziţiile de portofolii de debite reprezintă 38% din piaţă. Cea mai mare pondere în activitatea de colectare a avut-o sectorul bancar, menţinându-se la un nivel de 50-53%, prin externalizarea sau vânzarea portofoliilor de creanţe neîncasate de la debitori persoane fizice.
Datoria medie, 152 euro
Sumele încasate de firmele de colectare de creanţe au crescut în prima jumătate a anului pe segmentul debitelor persoanelor fizice. "Această creştere a avut loc pe fondul stabilizării sumei medii achitate de debitori la aproximativ 111 euro, în timp ce suma medie externalizată a scăzut considerabil-valoarea medie a creanţei a fost de 152 euro, în scădere faţă de 228 euro în aceeaşi perioadă din 2011”, a declarat Georg Kovacs.
Pe segmentul debitelor companiilor, încasările au scăzut semnificativ, chiar dacă valoarea medie colectată a crescut foarte mult comparativ cu aceeaşi perioadă din 2011 (460 euro, de la 298 euro în prima jumătate a anului 2011), pe fondul creşterii semnificative a valorii medii externalizate în primul trimestru şi în trimestrul doi 2012 (1.069 euro, faţă de 361 euro în aceeaşi perioadă din 2011).
Scăderea pieţei de colectare creanţe are ca principală cauză scăderea creditării în general, potrivit AMCC. Pentru restul anului, estimările pentru piaţa colectării creanţelor sunt de scădere, în special pe segmentul debitorilor persoane fizice şi al achiziţiei portofoliilor de creanţe neperformante.
Credite restante : 26,792 miliarde de lei
Valoarea totală a creditelor restante în lei şi valută (echivalent lei) ale populaţiei şi firmelor, raportate la nivelul lunii iulie 2012, a urcat la peste 26,792 miliarde de lei, de la 24,721 miliarde de lei în luna iunie 2012, potrivit ultimei statistici publicată de BNR.
Valoarea totală a creditelor în lei depăşea, în iulie 2012, 83,436 miliarde lei, iar din această sumă peste 10,538 miliarde de lei reprezintă credite restante. Creditele acordate agenţilor economici se cifrau la peste 47,456 miliarde de lei iar cele pentru populatţie la 34,319 miliarde de lei. Creditele în valută depăşeau 150,676 miliarde lei în luna iulie a acestui an, din care 16,254 miliarde de lei reprezentau credite restante.
Piaţa are potenţial mare
AMCC estimează că piaţa de colectare a creanţelor va continua să crească, în special pe segmentul de achiziţii de datorii, având în vedere că băncile nu au vândut încă toate portofoliile de creanţe neperformante. În cazul în care băncile vor hotărî să vândă portofoliile de creanţe neperformante cu ipotecă şi/sau pe cele de tip IMM sau corporate, creşterea pe acest segment va fi foarte mare", a adăugat Kovacs. Volumul creanţelor restante de peste 90 de zile şi/sau cele în cazul cărora au fost introduse procedurile judiciare faţă de operaţiune sau faţă de debitor, raportate de instituţiile de credit, a continuat să crească însă ritmul s-a temperat (+28,9 la sută în decembrie 2011, comparativ cu +59,8 la sută în anul 2010 şi +77,9 la sută în anul 2008), potrivit Raportului privind stabilitatea financiară 2012, publicat de BNR. Proporţia creanţelor neperformante în totalul creditelor a urmat în continuare o tendinţă de creştere, indicatorul ajungând la nivelul de 14,3% în decembrie 2011 şi, respectiv, 16,8% în iunie 2012. În anul 2012, creşterea consemnată de rata creditelor neperformante s-a datorat recunoaşterii în bilanţ a creanţelor înregistrate anterior în conturi în afara bilanţului, dar şi situaţiei financiare a clienţilor. Analizele efectuate la nivelul grupelor de bănci determinate după mărimea activelor relevă o calitate mai bună a portofoliilor de credite în cazul băncilor mari.
Citește pe Antena3.ro