x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie FMI se teme de o evolutie periculoasa a criptomonedelor

FMI se teme de o evolutie periculoasa a criptomonedelor

14 Mar 2018   •   09:55
FMI se teme de o evolutie periculoasa a criptomonedelor

Guvernele şi băncile centrale trebuie să colaboreze în privinţa dezvoltării reglementărilor pentru cripto-active, pentru a preveni posibilitatea ca acestea să devină un nou vehicul pentru spălarea de bani şi finanţarea terorismului, spune directorul general al Fondului Monetar Internaţional (FMI), Christine Lagarde.

 

Într-o postare pe blog, înaintea reuniunii din Argentina a miniştrilor de Finanţe şi a preşedinţilor băncilor centrale din G20, grupul ţărilor bogate şi al principalelor economii emergente, Lagarde a declarat că tehnologia din spatele criptomonedelor, inclusiv blockchain, oferă îmbunătăţiri semnificative care ar putea ajuta la incluziunea financiară. Noile metode ieftine de plată ar putea ajuta milioane de persoane din ţările în curs de dezvoltare care nu au conturi bancare.

"Aceste oferte digitale sunt în mod tipic construite într-un mod descentralizat şi nu sunt supervizate de o bancă centrală. Tranzacţiile cu criptomonede sunt anonime, aşa cum sunt tranzacţiile cu numerar, ceea ce ar putea avea ca rezultat un nou vehicul pentru spălarea de bani şi finanţarea terorismului", a aratat Lagarde.

Oficialul a adăugat că unele eforturi sunt încurajatoare, inclusiv cele conduse de Consiliul pentru Stabilitate Financiară (FSB), pentru a studia noile evoluţii şi a oferi sfaturi împotriva spălării banilor prin intermediul dispozitivelor electronice. FMI vrea să încurajeze ţările să dezvolte politici care să asigure integritatea financiară şi să protejeze consumatorii care investesc în cripto-active, în acelaşi mod folosit pentru sectorul financiar tradiţional, a explicat Lagarde.

In opinia ei, autorităţile de reglementare pot folosi criptografia şi inteligenţa artificială pentru a îmbunătăţi securitatea digitală şi a identifica rapid tranzacţiile suspecte. La reuniunea G20, care va avea loc în perioada 19-20 martie, va fi analizată şi reglementarea cripto-activelor. AGERPRES

×