x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Cum să alegi o imprimantă eficientă

Cum să alegi o imprimantă eficientă

28 Iul 2021   •   21:52
Cum să alegi o imprimantă eficientă
Sursa foto: shutterstock

O imprimantă poate fi extrem de eficientă atât pentru utilizare office, cât și pentru utilizare independentă, acasă, însă alegerea unei imprimante eficiente este condiționată de o serie de criterii. Pentru a alege imprimanta potrivită, care să ofere eficiența dorită, trebuie să iei în considerare anumite aspecte, printre cele mai importante numărându-se scopul utilizării.

Ce imprimantă să alegi în funcție de scopul utilizării?

Atunci când alegi o imprimantă trebuie să ai în vedere, înainte de toate, care este scopul utilizării acesteia. Dorești doar să copiezi documente sau ai vrea să ai și posibilitatea de a scana, de a copia documente color, de a printa un număr mare de documente într-un timp scurt? Răspunsurile la aceste întrebări te vor ajuta să decizi dacă imprimanta pe care o dorești va fi una de bază sau mai degrabă una multifuncțională. Ține cont de faptul că, deși sunt mai ieftine, imprimantele de bază nu sunt întotdeauna soluția pe care o cauți. 

De asemenea, în funcție de scopul utilizării poți alege o imprimantă laser sau una cu jet de cerneală. Preferate de mulți utilizatori sunt imprimantele cu laser, deoarece acestea imprimă caracterele într-un mod bine definit și sunt rapide, însă imprimantele cu cerneală sunt ideale pentru o imprimare color precisă. De exemplu, cu ajutorul unei imprimante ce fucnționează cu cartuș HP 652 XL ai șansa de a printa cele mai frumoase fotografii, cu condiția de a utiliza hârtia special concepută în acest scop. 

Ce imprimantă să alegi în funcție de buget?

Între imprimantele cu cerneală și cele cu laser există diferențe nu numai în ceea ce privește tehnologia utilizată, ci și în ceea ce privește bugetul pe care trebuie să îl aloci în vederea achiziției. Astfel, un model de imprimantă cu cerneală poate fi mai ieftin, însă trebuie să ai în vedere că dacă nu folosești imprimanta pentru o perioadă de timp mai lungă, aceasta se poate usca, iar utilizarea cartușului devine imposibilă. Cu toate acestea, atunci când alegi una dintre cele două variante ține seama nu numai de prețul de achiziție, ci și de prețul de întreținere și de alte costuri asociate. Un cartus HP 653 face parte din categoria de consumabile de care este nevoie pentru ca imprimanta HP aleasă să funcționeze eficient, însă costurile pot fi amortizate în timp dacă alegerea pe care o faci este una potrivită nevoilor specifice pe care le ai.  

Așadar, alegerea unei imprimante eficiente trebuie să se facă nu numai în funcție de performanțele pe care le are, ci mai ales în funcție de nevoile specifice pe care le ai.

Sursa de imagine:
sirtravelalot / Shutterstock.com

 

×