x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie De două ori mai multe accidente auto ca în UE

De două ori mai multe accidente auto ca în UE

de Elena Stan    |    08 Feb 2010   •   00:00

Triplarea despăgubirilor plătite anual de asigurători şi frecvenţa daunelor de două ori mai mare în România decât în alte ţări europene au dus la creşterea tarifelor RCA.



"Tarifele RCA nu s-au majorat ca urmare a unui «moft» al societăţilor de asigurare, ci din motive obiective precum frecvenţa daunelor în România - de două ori mai mare decât în alte ţări europene -, valoarea despăgubirilor plătite de asigurători, care se triplează de la an la an, creşterea limitelor maxime de despăgubire pentru vătămari corporale şi daune morale", a menţionat directorul de asigurări generale al Generali Asigurări, Adrian Marin.

Declaraţia a fost făcută ca reacţie la acuzaţiile aduse asigurătorilor de către Asociaţia Societăţilor de Service Auto Independente (ASSAI), cu privire la creşterea "nejustificată a tarifelor RCA". Adrian Marin a adăugat că, încă din 2007, asigurarea obligatorie auto (RCA) acoperă evenimente produse în majoritatea ţărilor europene unde limitele de despăgubire sunt foarte mari, ajungând la 100 milioane de euro sau chiar nelimitate pentru daune morale în ţări precum Franţa, Finlanda, Marea Britanie, Belgia sau Irlanda.

SCANDAL
ASSAI şi asigurătorii se acuză reciproc pentru creşterea tarifelor RCA. ASSAI susţine că firmele de asigurări scumpesc poliţele RCA în fiecare an şi "nu garantează calitatea serviciilor", considerând că este un abuz "cu complicitatea CSA prin reglementări şi legi permisive".

În acelaşi timp, CSA acuza service-urile auto că au contribuit la majorarea tarifelor RCA, prin "adaosurile comerciale enorme, ce pot ajunge la 200%-300%, practicate de unele service-uri auto", bazându-se pe declaraţiile asigurătorilor.

PROCESE
Angela Toncescu, preşedintele CSA, susţine că instituţia pe care o conduce nu are competenţa legală de a interveni în litigiile comerciale apărute între societăţile de service şi societăţile de asigurare.

"Comisia de Supraveghere a Asigurărilor este deschisă oricărui dialog care are ca subiect protejarea asiguraţilor şi face toate demersurile necesare în scopul protejării în temeiul legii a consumatorilor de produse de asigurări", a spus Angela Toncescu.

Mai mult, ASSAI este de acord cu declanşarea unei anchete de către Consiliul Concurenţei cu privire la practicile membrilor asociaţiei, "Dorim să ne exprimăm deschiderea pentru a se declanşa o anchetă în acest sens prin intermediul Consiliului Concurenţei, singurul abilitat să stabilească eventuale nereguli în această materie", a declarat directorul ASSAI, Cristian Muntean, într-un comunicat.

×
Subiecte în articol: economic