x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Majorările dobânzii cheie s-ar putea încheia în Europa Centrală. Probleme pe piața muncii

Majorările dobânzii cheie s-ar putea încheia în Europa Centrală. Probleme pe piața muncii

de Redacția Jurnalul    |    11 Ian 2023   •   13:40
Majorările dobânzii cheie s-ar putea încheia în Europa Centrală. Probleme pe piața muncii

Majorarea dobânzii cheie decisă de BNR ar putea reprezenta sfârșitul măsurilor de înăsprire a politicii monetare din Ecuroap Centrală și de Est dar problemele de pe piața forței de muncă ar putea fi o piedică în calea scăderii inflației, arată o analiză Reuters.

BNR a anunțat, marți, creșterea dobânzii de referință de la 6,75% la 7% și a precizat că avansul lent al economiei, precum și scăderea prețurilor la energie ar putea duce la reducerea inflației sub 10%, de la 16%, în prezent. 

Polonia şi Cehia au majorat dobânzile cu aproape 700 puncte de bază din 2021, Ungaria cu peste 1.200 puncte de bază, ajungând la cel mai mare nivel al costurilor de împrumut din UE.

Estimările analiștilor arată acum că România, Polonia, Ungaria şi Cehia nu vor mai crește dobânzile de referință. 
"Considerăm că majorarea dobânzilor în regiune va fi încheiată. Principala întrebare este când va scădea inflaţia în regiune, astfel încât băncile centrale să fie dispuse să înceapă normalizarea condiţiilor monetare", se întreabă specialiștii ING.

Polonia şi Cehia nu exclud complet alte majorări ale dobânzilor, iar unii investitori cred că va urma o altă înăsprire a politicii monetare în România, unde BNR nu a anunțat încheierea acestui proces. 

Inflația a încetinit în Polonia, la sfârșitul anului trecut. Totodată, economiștii cred că Cehia și Ungaria vor reduce dobânzile, după ce salariile reale s-au micșorat cu 10% în Cehia. Dar moneda națională, coroana, s-a apreciat în această săptămână. 

Totodată, în unele state din Europa Centrală este de așteptat ca inflația să continue să crească în această primăvată și să scadă sub 10% spre sfârșitul anului. 

"Evoluţia crizei energiei în Europa s-a modificat semnificativ în ultimele săptămâni, vremea mai caldă decât de obicei a redus cererea pentru încălzire şi a dus la scăderea semnificativă a preţului gazelor. Aceste evoluţii vor ajuta la îmbunătăţirea poziţiilor externe şi la scăderea presiunilor inflaţioniste în Europa Centrală", spune Liam Peach de la Capital Economics.

Însă dezinflația ar putea schimba evoluția salariilor astfel că recesiunea ar afecta piața muncii. 
 

×