x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie ECONOMIC-BUSINESS/Stirile zilei

ECONOMIC-BUSINESS/Stirile zilei

23 Mar 2005   •   00:00

24 MARTIE 2005

Electrica - Aprilie, luna privatizarilor

La 4 si 5 aprilie, vor fi semnate contractele de privatizare ale filialelor Electrica Moldova si Oltenia cu grupul german E.ON Energie, respectiv cu firma ceha CEZ, a declarat ieri Codrut Seres, ministrul Economiei si Comertului, tranzactiile urmand sa se finalizeze pana la sfarsitul lunii iunie. Transferul de proprietate a filialelor Banat si Dobrogea catre grupul italian Enel va avea loc pana la 11 aprilie. Contractul cu Enel a fost semnat in iulie anul trecut, valoarea acestuia fiind de 112 milioane de euro. In toate cazurile, Electrica vinde direct investitorilor cate un pachet de 24,6% din actiuni, urmand ca participatiile acestora sa creasca pana la 51% prin majorari de capital. Pe de alta parte, pana la sfarsitul lunii iulie, va fi finalizata privatizarea DistrigazSud cu Gaz de France si a Distrigaz Nord cu E.On Ruhrgas. (Adrian N. Ionescu)

Vodafone - Copos nu-si vinde actiunile

Ministrul de stat George Copos, posesorul a 0,9% din actiunile MobiFon, a declarat ieri ca nu intentioneaza sa vanda participatia detinuta la compania de telefonie mobila care opereaza reteaua Connex. "Nu am vandut si nu sunt interesat sa vand. In acest moment, sunt singurul roman din afacere", a spus Copos. Participatia sa la operatorul roman de telefonie s-a ridicat, la un moment dat, la 5,6% din capitalul social al companiei. Grupul Vodafone a incheiat recent un acord cu compania canadiana Telesystems International Wireless pentru a prelua 79% din capitalul MobiFon si toate actiunile Oskar Mobil din Cehia, in schimbul a 3,5 miliarde de dolari. Analistii au estimat ca valoarea Connex a fost de peste 2 miliarde de euro. (Florina Zainescu)

Schimbare - Un nou director general la ASTRA Asigurari

ASTRA Asigurari are, incepand de ieri, un nou director general, in persoana lui Guglielmo Frinzi; anterior, acesta a ocupat aceeasi functie la Societatea Generali Asigurari. Reputat specialist in industria asigurarilor, presedinte al Camerei de Comert Italiana pentru Romania, Frinzi activeaza in industria asigurarilor de 38 de ani si este prezent la noi in tara din anul 1994. Guglielmo Frinzi va lucra in stransa legatura cu presedintele companiei ASTRA Asigurari, Dan Grigore Adamescu.

×
Subiecte în articol: economic