x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie EON Gaz Romănia vrea să se implice in proiect

EON Gaz Romănia vrea să se implice in proiect

04 Dec 2007   •   00:00

Compania EON Gaz Romănia discută cu Transgaz şi cu compania maghiară MOL posibilitatea de a se implica in contruirea conductei Arad-Szeged.

Compania EON Gaz Romănia discută cu Transgaz şi cu compania maghiară MOL posibilitatea de a se implica in contruirea conductei Arad-Szeged. "Discuţiile noastre cu părţile implicate in realizarea interconectării sistemelor de transport din Romănia şi Ungaria sunt deja in curs. Cu toate acestea, noi suntem dispuşi să rezervăm capacitate de transport pe o astfel de conductă", a declarat Franciska Zsigmond, purtătorul de cuvănt al E.ON Gaz Romănia.

EON Gaz Romănia este controlată de grupul german E.ON, şi este fosta Distrigaz Nord.

Conducta proiectată va permite Romăniei să importe şi să exporte gaze naturale. Aceasta ar urma să aibă 100 kilometri lungime, din care 60 de kilometri pe teritoriul ţării noastre. Deja Transgaz a construit circa 25%-30% din conductă, investiţia fiind estimată in 2004 la 25 milioane de euro.

EON a preluat in 2005 Distrigaz Nord şi mai deţine, printr-o subsidiară, şi Electrica Moldova.

Gaz de France, acţionarul principal al fostului Distrigaz Sud este dispusă şi ea să participe la proiectele de interconexiune cu Ungaria şi Bulgaria. Potrivit unor surse pentru realizarea acestor conducte care să facă legătura cu sistemele de transport de gaze naturale ale respectivelor state mai sunt interesate companiile RWE din Germania şi Wintershall Erdgas Handelshaus Zug AG din Elveţia.

×
Subiecte în articol: economic gaz romănia gaz rom