Agentia Nationala de Administrare Fiscala (ANAF) va incepe controlul marilor averi odata cu prelucrarea declaratiei de venit pe anul trecut, care trebuie depusa cel tarziu la 25 mai.
Scopul acestei actiuni este impozitarea acelor averi care nu pot fi justificate, conform deciziei din decembrie 2010 a Guvernului. Concret, persoanele fizice ale caror venituri reale depasesc cu cel putin 50.000 lei sumele declarate vor plati un impozit de 16% aplicat la diferenta dintre cele doua valori.
"Incepand cu anul 2012, odata cu prelucrarea declaratiei de venit pentru anul 2011, agentia fiscala intentioneaza sa demareze controlul mai amplu al conformarii persoanelor fizice. Departamentul pentru Afaceri Fiscale al Fondului Monetar International a recomandat ANAF abordarea intr-o maniera specifica a segmentului de contribuabili persoane fizice cu averi mari, in cadrul strategiilor de asigurare a conformarii fiscale, precum si utilizarea metodelor de control indirect pentru completarea tehnicilor de control folosite in prezent, in scopul identificarii veniturilor nedeclarate si contracararii metodelor utilizate de contribuabili pentru a ascunde veniturile", se arata intr-un document guvernamental.
Doar 50 de functionari-controlori
Departamentul de control al marilor averi, aflat in subordinea ANAF, are o schema organizatorica limitata la 50 de posturi. Ramane de vazut cum vor reusi 50 de functionari publici sa ia la puricat cateva milioane de declaratii de venit pentru a-i prinde pe cei ale caror venituri reale depasesc cu cel putin 50.000 lei sumele declarate.
Este de asteptat ca actiunile de control sa fie limitate la 200-300 de persoane, in principal patroni foarte bogati care in ultimii ani au omis deliberat sa inregistreze veniturile pe firma, sustragandu-se de la plata impozitelor. Normele in domeniu stabilesc ca Fiscul va verifica, intr-o prima etapa, persoanele cu venituri mari fara sa le notifice, selectia urmand sa fie efectuata de pe o lista a persoanelor care depasesc "riscul minim" acceptat de administratia fiscala.
Cum se stabileste impozitul
Pentru stabilirea bazei impozabile, Fiscul vor folosi mai multe metode indirecte, cum ar fi cea a sursei si cheltuirii fondului, a fluxurilor de trezorerie si a patrimoniului.
Metoda sursei si cheltuirii fondului consta in compararea cheltuielilor efectuate de o persoana fizica cu veniturile declarate in perioada verificata si se bazeaza pe principiul ca orice cheltuiala in exces fata de valoarea declarata a veniturilor reprezinta venit impozabil nedeclarat.
Metoda fluxurilor de trezorerie consta in analiza intrarilor si iesirilor de sume in conturile bancare, precum si a intrarilor si iesirilor de sume in numerar, pentru a stabili miscarile de disponibilitati banesti si asocierea acestor miscari cu sursele de venit si utilizarea acestora.
Metoda patrimoniului permite stabilirea bazei impozabile ajustate pentru o persoana fizica verificata, analizand cresterea, respectiv descresterea patrimoniului net al acesteia.