x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Fiscul va inspecta "până la ultimul comerciant" imobiliarele suspecte

Fiscul va inspecta "până la ultimul comerciant" imobiliarele suspecte

02 Mar 2010   •   00:00

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală va continua inspecţiile cu tranzacţii imobiliare făcute pe persoană fizică "până la ultimul comerciant" care a făcut astfel de operaţiuni şi nu s-a înregistrat ca plătitor de TVA.

Potrivit lui Blejnar, Codul fiscal, Codul de procedură fiscală şi alte acte normative din domeniu prevedeau înregistrarea persoanelor fizice care au făcut tranzacţii comerciale în perioada 2006-2008.

La sfârşitul lunii ianuarie Fiscul instituise măsuri asigurătorii pentru 154 de persoane care au derulat tranzacţii imobiliare cu scop comercial în perioada 2006- 2008 şi nu au plătit TVA, valoarea prejudiciului de recuperat fiind de 238,12 milioane lei.

De la începutul acţiunii de control în domeniul tranzacţiilor imobiliare derulate de persoanele fizice, din luna septembrie, Fiscul a iniţiat 1.537 controale inopinate pentru clarificarea stării de fapt fiscale a persoanelor fizice care au efectuat tranzacţii imobiliare, dintre acestea fiind finalizate 1.054 controale inopinate.

Pentru 50 de persoane au fost instituite măsurile asigurătorii în perioada 27 noiembrie -11 ianuarie, valoarea prejudiciului fiind de 50 de milioane lei, adică un prejudiciu mediu de un milion de lei de persoană.

De asemenea, ANAF a solicitat continuarea inspecţiilor fiscale în 494 de cazuri, dintre care 215 inspecţii au fost finalizate şi s-a constatat un prejudiciu total de 222,6 milioane lei. Pentru alte 173 de persoane inspecţiile fiscale sunt în curs, dar se estimează un prejudiciu de 91,3 milioane lei.

Persoanele fizice care efectuează tranzacţii imobiliare în scop personal sunt scutite de plata TVA, iar această facilitate a fost utilizată de numeroşi dezvoltatori care au înregistrat tranzacţiile în nume personal şi nu prin intermediul unor firme. Fiscul consideră însă că dovedirea unor acte de comerţ derulate de o persoană fizică implică automat că acesta este plătitor de TVA şi nu se mai poate aplica scutirea de taxă.

×
Subiecte în articol: economic