x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Florin Cîțu anunță datoria publică și necesarul de finanțare a deficitului bugetar

Florin Cîțu anunță datoria publică și necesarul de finanțare a deficitului bugetar

09 Noi 2020   •   13:51
Florin Cîțu anunță datoria publică și necesarul de finanțare a deficitului bugetar
Sursa foto: RaduBadoiu@GuvernulRomaniei

Deficitul bugetar din acest an va trebui finanțat cu 138 de miliarde de lei. Dintre aceștia, 50 de miliarde de lei sunt împrumuturi mai vechi, a declarat ministrul Finanțelor, Florin Cîțu. Datoria publică va crește cu 6,5%.

"O discuţie în timpul acestui an, în spaţiul public, a fost despre finanţarea deficitului bugetar. Cum a fost finanţat deficitul şi s-a arătat foarte mult cu degetul către împrumuturi, către datoria publică.

Necesarul de finanţare pentru anul acesta este de 138 miliarde lei, dar din aceşti 138 miliarde lei avem 50 miliarde lei care vin împrumuturi din trecut. Am fost nevoiţi să plătim 10 miliarde lei doar în octombrie, deci bani luaţi în trecut de guvernele anterioare, cei 10 miliarde lei luaţi în 2017. foarte prost administrată datoria publică.

Datoria publică în România creşte anul acesta cam cu 6,5 puncte procentuale. Restul Europei creşte în medie cu 20 de puncte procentuale. Dacă ne ducem la criza care nu a avut aceeaşi magnitudine (în 2008-2009), vom vedea că în perioada 2009-2010 datoria publică a crescut cu 20 de puncte procentuale.

Repet, o criză mai mică, 20 de puncte procentuale, toată Europa - 20 de puncte procentuale creştere datorie publică, noi doar cu 6 puncte procentuale. Suntem Guvernul cel mai responsabil în acest moment, cu cea mai mică creştere a deficitului bugetar şi cea mai mică creştere a datoriei publice din Uniunea Europeană, cu reducerea costurilor pentru datoria publică", a explicat demnitarul.

×