FMI are pentru acest an o agendă ambiţioasă de reforme şi programe în România, a căror implementare va pregăti economia pentru relansare după ieşirea din criză. Banii de la FMI vor veni pe cel târziu la 21 februarie.
"Avem o agendă foarte ambiţioasă de reforme în România. Sunt optimist că putem face progrese importante în 2010 şi când criza se va încheia economia va fi pregătită pentru relansare", a declarat Jeffrey Franks, şeful misiunii FMI de evaluare a acordului stand-by. El crede că 2010 va fi un an de reîntoarcere a economiei în zona de creştere, iar România ar putea reprezenta o "poveste de succes".
BANII VIN ÎN FEBRUARIE
Tranşa a treia din împrumutul de la FMI ar putea fi deblocată cel târziu la data de 21 februarie, a declarat reprezentantul României la FMI, Mihai Tănăsescu (foto), citat de postul de radio RFI. "Sper ca undeva la jumătatea lunii februarie bordul director să ia în discuţie această scrisoare de intenţie şi, sigur, eliberarea să se facă undeva în perioada, probabil, 19-20-21 februarie 2010", a spus Tănăsescu.
Pe de altă parte, reprezentantul României la FMI crede că Guvernul nu trebuie sa introducă noi taxe şi impozite în acest an, ci mai degrabă să se orienteze către reducerea cheltuielilor. O misiune FMI însoţită de experţi ai Băncii Mondiale şi ai Comisiei Europene se află începând de astăzi la Bucureşti pentru a doua şi a treia revizuire a acordului stand-by, în vederea eliberării a două tranşe, în valoare cumulată de 2,3 miliarde de euro. La această sumă s-ar putea adăuga un miliard de euro, reprezentând următoarea tranşă din împrumutul acordat de Comisia Europeană.
Citește pe Antena3.ro