Ministerul Finanţelor Publice a identificat 70 de taxe şi tarife care pot fi eliminate, impactul bugetar total al acestora fiind de 1,9 milioane de lei, se arată într-un comunicat al instituţiei. Potrivit sursei citate, aceste taxe şi tarife au încasări unitare de cel mult 100.000 lei.
“Am făcut un prim pas către un sistem de taxe simplificat, aşa cum mi-am propus încă din primele zile ale mandatului meu. Nu ne oprim aici, mă preocupă în continuare identificarea altor instrumente de simplificare a fiscalităţii”, a declarat ministrul Finanţelor, Ioana-Maria Petrescu.
În zilele următoare, şeful MFP va avea consultări cu miniştrii şi responsabilii din instituţiile în care au fost identificate aceste taxe şi tarife. Printre instituţiile care au astfel de taxe şi tarife ce pot fi eliminate se află Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice, Ministerul Economiei, Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, Ministerul pentru Societatea Informaţională, Ministerul Justiţiei, Ministerul Agriculturii, Ministerul Dezvoltării Regionale, Ministerul Culturii şi Ministerul Administraţiei şi Internelor.
Hăţişul birocratic
Intenţia autorităţilor de a elimina 70 de taxe a fost anunţată miercuri dimineaţă de premierul Victor Ponta. “Am găsit 70 de taxe pe care le putem scoate într-o singură zi fără să sufere bugetul de stat, dar care ne ajută să nu mai înnebunim oamenii cu 70 de proceduri, 70 de drumuri birocratice. Eu cred, doamna ministru (Ioana Petrescu – n.r.), că mai găsiţi, după astea 70, cred că mai găsiţi încă vreo 30-40 care pot fi, de asemenea, înlăturate. Şi vreau săptămâna viitoare să veniţi, în baza a ceea ce primiţi de la fiecare minister, cu actele normative necesare pentru a face ceea ce se tot spune de atât timp şi nu reuşim, şi anume o desţelenire a ceea ce se întâmplă pe zona aceasta de taxe care s-au tot introdus şi care, de fapt, nici nu ne ajută la buget şi creează doar un hăţiş birocratic îngrozitor”, a precizat prim-ministrul.