x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Hidroelectrica, Oltchim, SNLO, Electrica Furnizare şi Romarm, primele companii de stat cu manageri privaţi

Hidroelectrica, Oltchim, SNLO, Electrica Furnizare şi Romarm, primele companii de stat cu manageri privaţi

de Daniel Ionaşcu    |    11 Sep 2011   •   15:59

Hidroelectrica, Oltchim, Societatea Nationala a Lignitului Oltenia (SNLO), Electrica Furnizare si Romarm sunt primele companii din subordinea Ministerului Economiei care vor avea management privat.

“Primele companii aflate in subordinea Ministerului Economiei, Comertului si Mediului de Afaceri care vor avea management profesionist desemnat prin metode specifice au fost stabilite la nivel guvernamental, la propunerea MECMA. Companiile sunt S.C. Hidroelectrica S.A, S.C. Oltchim S.A, Societatea Nationala a Lignitului Oltenia (SNLO), Electrica Furnizare si Compania Nationala Romarm S.A', se arata intr-un comunicat transmis de Ministerul Economiei.

Institutia mentioneaza ca marti, 13 septembrie, expira termenul de depunere a ofertelor pentru alegerea consultantului care va sprijini MECMA in procesul de recrutare a noilor manageri. Compania de consultanta care va castiga selectia va intocmi pentru fiecare dintre cele cinci companii caietele de sarcini ce vor sta la baza licitatiilor pentru desemnarea firmelor de recrutare.

Dintre aceste companii, doar Hidroelectrica si Oltchim se afla si pe lista de propuneri a FMI. Institutia internationala doreste management privat sI la Nuclearelectrica, Transgaz, Romgaz si Transelectrica, insa Cabinetul nu vrea sa cedeze controlul asupra unei parti din infrastructura critica a tarii.

Managerii privati care vor fi numiti la companiile de stat ar putea castiga lunar sume care ajung pana la 75.000 de euro brut, la care se vor adauga milioane de euro anual la “perlele' economiei nationale, precum Hidroelectrica, Romgaz sI Transgaz, daca sunt indeplinite criteriile de performanta din contract, potrivit unui proiect prezentat vineri de Mediafax. Managerul privat ar putea lua si peste doua milioane euro in cazul unor companii profitabile, precum Romgaz. Cota de profit este de maxim 3,2% din rezultatul net al companiilor de stat.

×