x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie În genunchi la FMI, Cabinetul Boc rade tot

În genunchi la FMI, Cabinetul Boc rade tot

de Daniela Ivan    |    10 Mai 2010   •   00:00
În genunchi la FMI, Cabinetul Boc rade tot
Sursa foto: Bogdan Iuraşcu/Jurnalul Naţional

Chiar dacă premierul Emil Boc a dat asigurări că nu vor mai fi măsuri suplimentare faţă de cele anunţate de preşedintele Băsescu, memorandumul suplimentar de înţelegere convenit cu FMI şi UE arată altceva. Au apărut măsuri-surpriză, precum impozitarea tichetelor de masă, a dobânzilor la depozitele bancare şi a plăţilor compensatorii, măsuri despre care nu ne-a anunţat nimeni.



Guvernul s-a angajat să elimine cel de-al 13-lea salariu aferent acestui an pentru angajaţii din sectorul public, măsură ce va fi prevăzută în bugetul pentru 2011 şi va conta pentru virarea celei de-a patra tranşe de la Comisia Europeană, potrivit memorandumului suplimentar de înţelegere convenit cu FMI şi UE, obţinut de Mediafax.

O altă măsură se referă la îngheţarea pensionărilor anticipate începând cu 1 iunie 2010 şi până la intrarea în vigoare a legii de reformă a sistemului de pensii, iar pensiile de invaliditate vor fi acordate numai dacă au fost aprobate în prealabil de echipe de evaluare medicală din Ministerul Muncii. "Măsurile de reducere a cheltuielilor includ şi o îngheţare a pensionărilor anticipate începând cu 1 iunie 2010 şi până la intrarea în vigoare a legii de reformă a sistemului de pensii.

Pensiile noi de invaliditate vor fi acordate numai dacă acestea au fost în prealabil aprobate de echipele de evaluare medicală din Ministerul Muncii", se arată în memorandumul încheiat între Guvern, FMI şi UE.
Şi, ca şi cum aceste măsuri nu ar fi adus populaţia în sapă de lemn, Guvernul s-a angajat să extindă baza de impunere pentru impozitul pe venit incluzând şi tichetele de masă, veniturile din câştigurile de capital, inclusiv dobânzile la depozitele bancare şi plăţile compensatorii şi va elimina scutirile de la impozitul pe venit acordate programatorilor din domeniul IT.

Această ultimă măsură este aberantă, pentru că mulţi dintre aceşti specialişti vor pleca în alte ţări, nemaiavând de ce sta aici.

Termoelectrica va fi fie privatizată, fie închisă, iar statul îşi va vinde pachetul majoritar de acţiuni la CFR Marfă, potrivit documentului citat. Cele două companii fac parte din lista de 10 societăţi aflate sub monitorizare la care statul deţine pachetul majoritar.

Ministrul Economiei, Adriean Videanu, a declarat recent că cele trei companii aflate în portofoliul său, respectiv Compania Naţională a Huilei, Termoelectrica şi Elcen Bucureşti, s-au încadrat în criteriile de performanţă negociate pentru primul trimestru al acestui an. În cazul CFR Marfă, Executivul a aplicat deja un program de reducere a personalului, cu 10.300 de angajaţi, din care primii 4.000 de salariaţi au fost disponibilizaţi la începutul lunii martie. Ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, a anunţat că procedurile de privatizare vor începe în acest an.


Datorii istorice
Fiecare din cele 10 companii monitorizate vor fi nevoite să-şi reducă trimestrial arieratele cu 2,5%, diminuarea urmând să fie efectuată începând cu al treilea trimestru al acestui an, potrivit memorandumului suplimentar, obţinut de Mediafax. Executivul şi FMI au convenit, în luna februarie, un grafic de limitare în 2010 a pierderilor la nivelul companiilor de stat monitorizate, până la 1,3 miliarde de lei la finele lunii martie şi la 2,6 miliarde lei la sfârşitul lunii iunie, iar următorul prag a fost stabilit la evaluarea din ultimele două săptămâni. Lista companiilor monitorizate cuprinde Compania Naţională de Căi Ferate CFR, Societatea Naţională de Transport CFR Călători, Compania Naţională a Huilei, Termoelectrica, Compania Naţională de Autostrăzi, Metrorex, CFR Marfă, Electrocentrale Bucureşti, Societatea Comercială Electrificare CFR şi Administraţia Naţională a Îmbunătăţirilor Funciare.


Scrisoarea suplimentară de intenţie cu FMI
- format pdf

×
Subiecte în articol: economic