De luni, 15 ianuarie, magazinele dau startul reducerilor la aproape toate articolele sezonului trecut. Persoanele care nu au reusit sa-si achizitioneze articolele dorite din colectia toamna/iarna 2011 din cauza preturilor cam piperate, acum au posibilitatea de a-si completa garderoba, beneficiind de discount-uri cuprinse intre 20% si 80%, in limita stocului disponibil. La start s-au aliniat marile magazine precum Zara, Mango, Stefanel, Tommy Hilfiger, Lacoste, H&M, Promod, Polo Garage, Motivi, BSB, Musette, Sephora, Debenhams, si nu numai.
In vitrinele magazinelor au aparut deja reclame cu reducerile practicate in aceasta perioada, desi perioada soldarilor incepe legal din 15 ianuarie. Marile firme au posibilitatea sa castige noi clienti, care vor reveni si in lansari de colectii sau in alte campanii de promovare. In plus isi elibereaza depozitele pe care le pot pregati pentru depozitarea colectiilor de primavara-vara.
Mare atentie la strategiile de marketing folosite de magazine. Standurile cu produse cu pret redus sunt asezate in mijlocul celor cu produse la pret standard. Odata furat de febra cumparaturilor, veti fi tentat sa luati la cabina de proba si produse care nu beneficiaza de reduceri, iar bugetul dumneavoastra poate suferi puternic.
Reduceri de preturi, unele chiar de 85%, au fost operate deja de unele magazine de incaltaminte. Astfel, cine vrea sa-si achizitioneze o pereche de cizme, ghete, botine sau pantofi de la Dr. Scholl pot plati circa 200 de lei pentru produse ce au fost vandute cu 1.200-1.300 de lei.
Persoanele care vor sa-si achizitioneze accesorii de la H&M trebuie sa plateasca intre 5 si 10 lei pentru un tricou 30 de lei, iar pentru un hanorac sau o camasa circa 40 de lei. Cele mai scumpe produse din colectia veche a magazinului sunt paltoanele si jachetele, care pot fi achizitionate cu 75 de lei. Lantul de magazine practica reduceri de pana la 60% din pretul initial. Magazinele de tip Outlet din Fashion House Militari practica reduceri de pana la 70% la mai toate articolele din colectia veche.
De asemenea, pana la finalul lunii, Promod ofera discounturi cuprinse intre 30% si 70% la unele articole. Magazinele TinaR le ofera clientelor posibilitatea de a achizitiona bluze, topuri, tricotaje si pantaloni la preturi cu pana la 80% mai mici, ajungand undeva in jur de 100 de lei. Taieri de pana la 70% din preturi sunt si la Stradivarius, Zara, Bershka si Pimkie. Vitrinele Mango si Lee Cooper te ademenesc la cumparaturi, oferindu-ti reduceri de pana la 50% din preturile initiale.
Perioada legala a reducerilor
Potrivit legii privind comercializarea produselor si serviciilor de piata, magazinele pot lansa vanzari de soldare de doua ori pe an, pentru cel mult 45 de zile, in intervalul 15 ianuarie – 15 aprilie, pentru produsele de toamna/iarna, respectiv 1 august – 31 octombrie, pentru articolele de primavara/vara. Reducerile pot fi aplicate numai produselor nealimentare a caror desfacere are caracter sezonier, cum ar fi confectii, marochinarie, tricotaje, incaltaminte sau articole sportive.
Reducerea trebuie raportata la pretul de referinta practicat. Astfel, pe eticheta produsului trebuie sa fie scris atat pretul vechi, cat si pretul nou, rezultat din aplicarea reducerii. Potrivit legii, vanzarile de soldare pot fi efectuate dupa o notificare prealabila adresata Primariei, cu 15 zile inainte de data de debut a reducerilor. Comerciantii care nu respecta dispozitiilor legale privind vanzarile de soldare pot fi amendati cu sume intre 2.000 si 10.000 de lei. De asemenea, cei care vand produse de sezon la pret redus fara sa notifice primaria pot primi si ei amenzi intre 200 si 1.000 de lei.