x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept

Info

19 Mar 2008   •   00:00

SCHIMBĂRI. Agenţia Na­ţio­nală de Administrare Fiscală (ANAF) a schimbat 17 directori de la direcţiile financiare, 15 comi­sari-şefi şi 8 directori de la Vamă, a anunţat instituţia.

SCHIMBĂRI. Agenţia Na­ţio­nală de Administrare Fiscală (ANAF) a schimbat 17 directori de la direcţiile financiare, 15 comi­sari-şefi şi 8 directori de la Vamă, a anunţat instituţia. “Mutările nu trebuie interpretate drept sanc­ţi­-u­ni disciplinare. Ideea a fost ca atât angajaţii, cât şi activitatea propriu-zisă să beneficieze de ex­per­tiza celor mai buni. Cei care au avut rezultate excelente pe plan lo­cal au fost trimişi să identifice şi să eli­mi­ne eventualele dis­func­ţio­na­­li­tă­ţi din judeţele cu performanţe ceva mai scăzute”, a de­cla­rat Da­niel Chiţoiu, preşedintele ANAF.

 

 

KERVIEL, ELIBERAT. Un tribunal din Paris a decis că tra­de­rul Jerome Kerviel, acuzat de Societe Generale de provocarea unor pierderi de 4,9 miliarde de dolari, poate părăsi închisoarea pe durata investigaţiei, au declarat avocaţii care au participat la şedinţele de judecată. Societe Generale a anunţat la 24 ianuarie pierderi de aproape şapte miliarde de euro, dintre care 4,9 miliarde de euro în urma tranzacţiilor neautorizate efectuate de Kerviel.

 

FINANŢARE. Întreprinde­rile mici şi mijlocii vor putea accesa, în următorii patru ani, fonduri de peste un miliard de euro pentru creşterea competitivităţii econo­mice, a declarat ministrul pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Ovidiu Silaghi (foto). Ministrul a explicat că “reţeta” pentru accesarea fondurilor se va regăsi în Ghidul aplicantului, care va fi lansat la sfârşitul acestei luni.

 

 

ECONOMIE VULNERABILĂ. România este una dintre cele mai vulnerabile ţări din regiune la tulburenţele externe, având în vedere deficitul înalt de cont curent, creşterea acestuia fiind alimentată de avansul economic şi al consumului intern, potrivit Economist Intelligence Unit (EIU).

Finanţarea deficitului de cont curent s-a realizat în principal prin investiţii străine directe, însă aceste venituri se vor dimi­nua pe măsură ce procesul de privatizare se va finaliza, amintesc economiştii într-un raport al EIU. Riscurile legate de nivelul înalt al deficitului de cont curent al României, care a atins anul trecut 14,2% din produsul intern brut, şi de finanţarea acestuia au fost subliniate de mai mulţi economişti naţionali şi internaţionali. Pentru acest an, estimările indică atingerea pragului de 15% din produsul intern brut.

 

INTEGRARE. Electrica va investi 2,6 miliarde de lei în până în 2012, din care 1,5 miliarde de lei pentru  serviciile oferite şi 1,1 miliarde lei pentru mentenanţa reţelelor. Societatea deţine în proprietate 112.000 de kilometri de cabluri de înaltă, medie şi mică tensiune. Electrica doreşte să devină companie integrată, programând ca până în 2012 să investească în centrale pe biomasă cu o capacitate de 300 MW, turbine eoliene de 100 MW şi şă construiască microhidrocentrale cu o putere totală de 50 MW.

Compania urmăreşte să deţină până în 2009 o cotă de 30% din piaţa de energie către clienţii finali şi să îşi majoreze cu 10% cota pe piaţa clienţilor eligibili. (Daniel Ionaşcu)

 

DEPENDENŢĂ. Construcţia reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă ar putea fi întârziată sau oprită în lipsa amenajării coridorului Călărăşi- Brăila al Dunării pentru a asigura apa de răcire necesară. Potrivit lui Teodor Chirica, directorul general al Nuclearelectrica, reactoarele 3 şi 4 sunt dependente de realizarea de către Transelectrica a unei conexiuni cu sistemul energetic naţional prin care să fie transportat curentul electric produs. De asemenea, mai e nevoie de realizarea de către Hidroelectrica a staţiei de pompaj de la Tarniţa. El a mai spus că valoarea investiţiei, de 2,2 miliarde de euro, ar putea creşte din cauza costurilor cu finanţarea, materialele de construcţie şi manopera. (Daniel Ionaşcu)

 
RECORD. Petrolul a atins ieri un nou record, de 111,8 dolari pe baril, în urma slăbirii dolarului american. Federal Reserves, banca centrală americană a redus şi ea ieri dobânda de referinţă cu 0,25 puncte procentuale, până la 3,25% din cauza problemelor economiei. Dolarul în cădere a făcut ca ieri aurul să atingă şi el un nou maxim pe bursele de mărfuri, de 1030,8 dolari pe uncie. (Daniel Ionaşcu)

GREVå. Energeticienii din opt judeţe au fost ieri în grevă de avertisment din cauza nesoluţionărilor privind majorările salariale. Potrivit lui Adolf Mureşan, preşedintele Federaţiei Univers, salariaţii de la companiile din sectorul energetic, controlate de Enel au oprit activitatea între 7:30 şi 9:30. Echipele de intervenţie nu au trecut la rezolvarea avariilor semnalate decât după terminarea grevei. În acelaşi timp, nu s-au făcut nici încasări ale facturilor. Energeticienii cer majorări salariale în două tranşe, din care prima să fie de 12%. Enel nu a oferit decât 7%. (Daniel Ionaşcu)

 
SCUMPIRE Rompetrol a majorat de ieri preţul la toate sortimentele de motorină comercializate în reţeaua proprie cu 0,06 lei pe litru. În acelaşi timp, tariful a scăzut cu 0,002 lei pe litru pentru benzina Efix, de la 3,78 lei la 3,76 lei. Pentru benzina Premium şi Euro Super 98, preţurile au rămas la acelaşi nivel, respectiv 3,8 lei pe litru şi 4,38 lei pe litru. De la începutul anului preţurile combustibililor comercializaţi de Petrom şi Rompetrol au crescut cu 6% pentru motorină şi cu 5% la benzină. (Daniel Ionaşcu)

 

×
Subiecte în articol: economic miliarde