x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Înmatricularile auto au crescut cu peste 20% în iulie 2021

Înmatricularile auto au crescut cu peste 20% în iulie 2021

03 Aug 2021   •   20:30
Înmatricularile auto au crescut cu peste 20% în iulie 2021

Circa 17.500 de autovehicule noi au fost înmatriculate în luna iulie 2021, cu 20,3% mai mari faţă de aceeaşi perioadă din anul trecut, transmite Asociaţia Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA), pe baza datelor Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Autovehiculelor (DRPCIV). Din total, 15.493 au fost autoturisme noi.

Înmatriculările de autovehicule noi au crescut cu 1% în primele șapte luni din 2021. Totodată, au fost înmatriculate 235.188 de mașini rulate, cu 11% mai multe față de aceeași perioadă din 2020.

Înmatriculările de vehicule comerciale noi, respectiv LCV, HCV, Minibus şi Bus şi vehicule speciale, au crescut cu 25,3% în luna iulie 2021, comparativ cu aceeași lună din 2020, ajungând la 2.078 de unități.

Înmatrculările de motociclete, mopede și ATV-uri noi au crescut cu 44,7% în iulie 2021.

×
Subiecte în articol: auto