BUSINESS
Doi dintre marii competitori de pe piata carburantilor din Romania isi consolideaza pozitia financiara pe piata de capital.
ADRIAN N. IONESCU
|
ASCENSIUNE. Companiile petroliere est-europene incep sa conteze pe plan mondial |
Majorare la OMV. La 219 euro se ridica pretul unei actiuni din cele 3 milioane nou emise de Grupul OMV pentru a acoperi o parte din plata achizitiei Petrom. De asemenea, in acelasi scop OMV va vinde cu 306,6 euro pe unitate obligatiuni convertibile tot in actiuni, se arata intr-un comunicat al companiei, preluat de Reuters. OMV estimeaza ca astfel va obtine 1,2 miliarde de euro. Noile titluri ale companiei se vor tranzactiona la Bursa din Viena din 22 decembrie.
La inceputul saptamanii, actiunile (vechi) OMV se tranzactionau exact la pretul de 219,99 euro, in scadere cu 1,8% fata de ziua anterioara. De la inceputul acestui an, titlurile companiei au urcat cu aproape 90%, datorita beneficiilor solide obtinute si a asteptarilor privind efectul achizitiei Petrom, care a costat 1,49 miliarde de euro.
Principalii actionari ai OMV sunt statul austriac, prin agentia OlAG (cu 35%), si International Petroleum Investment Company (IPIC) din Abu Dhabi (cu 20%), care nu participa la majorare.
MOL LA VARSOVIA. O parte din actiunile companiei ungare MOL vor fi tranzactionate la Bursa din Varsovia la sfarsitul lunii decembrie. Intamplator sau nu, data probabila este tot 22 decembrie. MOL are o valoare de piata de peste 7,3 miliarde de dolari si va fi a doua companie ungara si a patra companie straina ca marime listata la Varsovia. Analistii cred ca MOL urmareste sa fuzioneze cu compania poloneza PKN Orlen, cu care a mai avut anterior negocieri pe aceasta tema.