Compania aeriană low-cost Ryanair va fi prezentă în România de la 1 aprilie şi va opera pe rutele Arad - Milano şi Constanţa – Pisa.
Compania aeriană low-cost Ryanair va fi prezentă în România de la 1 aprilie şi va opera pe rutele Arad - Milano şi Constanţa – Pisa. Cel mai ieftin bilet de la Arad la Milano va costa 12,99 de euro, iar preţul minim al unui zbor Constanţa-Pisa va fi de 17,99 de euro. Preţul maxim al unui bilet va fi de circa 150 de euro, în condiţiile în care "pasagerul face rezervarea cu două zile înaintea zborului şi avionul este plin". Rezervările pentru zborurile Ryanair se fac exclusiv pe internet, modalitate prin care se şi plătesc, reprezentanţii operatorului aerian considerând că dacă ar vinde şi prin intermediul agenţiilor de turism, acestea ar mări preţurile biletelor. Reprezentanţii companiei estimează că anul acesta vor transporta în şi dinspre România circa 80.000 de pasageri. "Mulţi dintre pasagerii pe care îi vom transporta pe aceste două rute vor fi turişti italieni cu un potenţial de cumpărare foarte ridicat. Aceste rute vor crea 80 de noi locuri de muncă în economia locală a judeţelor Arad şi Constanţa şi vor genera un venit de aproximativ 8,5 milioane de euro în aceste regiuni", a declarat Tomasz Kulakowski, director de vâzări şi marketing pentru Europa Centrală al Ryanair.
Oficialul Ryanair explică decizia de a operat zboruri din alte oraşe în afara Bucureştiului prin faptul că aeroporurile Henri Coandă (Otopeni) şi Aurel Vlaicu (Băneasa), nu au redus taxele atât de mult precum şi-ar fi dorit compania aeriană. "Nu ne-am înţeles la bani", a spus Kulakowski.
Ryanair a intrat anul acesta pe piaţa românească, urmând să opereze trei zboruri săptămânale pe rutele Arad-Milano şi Constanţa-Pisa.
Ryanair are, în Europa, 26 de baze şi 628 rute în 25 de ţări. La sfârşitul lunii martie 2008, flota companiei va fi compusă din 163 de aeronave Boeing 737-800, iar alte 99 de aeronave noi vor fi cumpărate în următorii cinci ani.
Ryanair are 5.000 de angajaţi şi estimează că va transporta 50 de milioane de pasageri în anul fiscal curent.
În România, pe segmentul de transport aerian low-cost, sunt prezenţi, printre alţii, EasyJet, SkyEurope, WizzAir, Blue Air, MyAir şi Germanwings.
(Liviu Iancu, liviu.iancu@mediafax.ro)
Citește pe Antena3.ro