Metalurgia românească este aproape de colaps, până la acest moment fiind închise 50% din capacităţi, 6.000 de oameni au fost disponibilizaţi, iar 60% din salariaţii rămaşi sunt trimişi în şomaj tehnic cu 75% din salariu. Din luna august există posibilitatea ca alţi 4.000 de oameni să fie daţi afară, a precizat pentru Jurnalul Naţional Nicolae Coman, secretarul general al Federaţiei Sindicatelor din Metalurgie (METAROM).
Metalurgiştii au înaintat ieri Guvernului un memoriu prin care solicită demararea lucrărilor de infrastructură, care ar revitaliza activitatea dacă se va folosi numai oţel românesc. "Ne aflăm în faţa un faliment iminent. Bechtel foloseşte oţel de la Câmpia Turzii (Mechel Câmpia Turzii - n.r.), dar depinde de contractele vechi, iar Guvernul nu alocă banii la timp. Tabla de la Sidex (ArcelorMittal Galaţi - n.r.) ar putea fi folosită pentru parapeţii de pe margina şoselelor", a mai precizat Coman.
Sindicaliştii cer garanţii de stat pentru ca societăţile să poată contracta credite de la bănci. "În acest moment nici o bancă nu mai dă bani combinatelor siderurgice şi nu mai dispunem de lichidităţi pentru a cumpăra materia primă şi pentru plata energiei. Riscăm ca toate combinatele siderurgice din România să intre în faliment până la sfârşitul anului", a declarat Nicolae Coman.
Circa 100 de sindicalişti din metalurgie, de la Alro Slatina, Silcotub Zalău, Oţelinox Târgovişte şi Mechel Câmpia Turzii, au pichetat ieri sediul Guvernului. Alţi 100 de sindicalişti de la combinatele din Galaţi, Roman şi Hunedoara au protestat în faţă la Palatul Cotroceni. Dacă situaţia nu se remediază va fi organizat un miting în septembrie unde vor participa 2.000 de oameni.
INVESTIŢII PE HÂRTIE
Auditorii Comisiei Europene au descoperit inadvertenţe în cazul investiţiilor pe care ArcelorMittal trebuia să le realizeze la combinatul siderurgic de la Galaţi. O parte dintre acestea au fost trecute în acte ca fiind îndeplinite, dar la faţa locului nu se regăsesc, în special la Uzina Cocso-Chimică, ne-a mai precizat Coman.
"În două săptămâni se va clarifica problema, iar dacă raportul final va menţiona acest fapt, atunci ArcelorMittal va trebui să returneze ajutoarele de stat de 1,2 miliarde de dolari. Cum nu va avea, statul va trebui să naţionalizeze combinatul", a spus Coman.
Contactat de Jurnalul Naţional, Mircea Ursache, preşedintele Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) a declarat că în cazul investiţiilor "există o certificare contabilă şi o constatare faptică pe care o dă auditorul şi până acum, sub aspect contabil, ArcelorMittal Galaţi şi-a îndeplinit obligaţiile". "Dacă cineva are informaţii şi poate să le probeze, îi rog să se adreseze Parchetului, AVAS nu se va substitui organelor statului", a mai spus şeful instituţiei.
În privinţa Uzinei Cocso-Chimice, ArcelorMittal Galaţi şi-a luat angajamentul de a construi până în 2011 o nouă uzină în valoare de 80 de milioane de euro, a completat Ursache.
Petru Ianc, directorul general al Direcţiei Generale de Politică Industrială şi Competitivitate din Ministerul Economiei, a precizat că raportul final va fi trimis Comisiei Europene şi părţii române între 10 şi 14 iulie. "E o situaţie dramatică în toată siderurgia mondială, cererea s-a redus la o treime faţă de 2008", a spus el.
Citește pe Antena3.ro