Un roman trebuie sa munceasca 30 de minute pentru a putea cumpara un litru de bere, mult peste media europeana, de opt minute, a precizat directorul executiv al asociatiei Berarii Romaniei, Constantin Bratu. Acesta a adaugat ca vanzarile de bere au scazut in primul trimestru cu 2% fata de perioada similara a anului trecut, fiind mai mici cu 25% fata de intervalul ianuarie-martie din 2008, anul de varf al industriei berii.
"Nu putem estima cum va evolua piata in acest an, pentru ca in 2010 de exemplu piata a scazut in primul semestru dar a crescut in a doua jumatate a anului. in schimb, in 2009 ambele semestre au fost de scadere", a spus Bratu. in primele trei luni, consumul a fost de 2,8 milioane hectolitri.
Consumul de bere acasa este covarsitor mai mare decat cel din baruri si restaurante, reprezentand 70-75% din total. Totodata, 49% din vanzari sunt reprezentate de berea la PET, 32% de berea la sticla, 16% doza, iar 3% draught.Piata de profil din Romania este estimata la doua miliarde de euro.