În 2009, Guvernul a hotărât ca salariile directorilor de companii şi regii de stat să fie diminuate până la nivelul indemnizaţiei unui secretar de stat, adică 4.800 de lei de la 20-28.000. În acelaşi timp, Executivul a redus drastic indemnizaţiile membrilor Consiliilor de Administraţie la 1% din salariul directorilor acestor societăţi.
Ulterior, Guvernul a decis că această plafonare va fi menţinută pe întregul an 2010.
Până în prezent, Guvernul nu a emis un act normativ prin care indemnizaţiile directorilor generali să fie plafonate şi pe parcursul anului 2011.
Contractul de mandat este încheiat între operatorul economic, reprezentat de consiliul de administraţie, şi directorul general/directorul operatorului economic, care are ca obiect îndeplinirea unor obiective şi criterii de performanţă aprobate de acţionari.
În acesta sunt prevăzute criterii de performanţă specifice şi obiective cuantificate privind reducerea creanţelor, a plăţilor restante, pierderilor şi cheltuielilor, precum şi creşterea productivităţii muncii.
Performanţă pe monopol
Contractele de mandat din 2009 ajunseseră la cifre fantastice pentru nişte companii ale unui stat aflat în plină criză. Astfel, cel mai mare contract de mandat, de 1,85 milioane de lei (440.000 de euro), este la Electrica, unde directorii primesc în total această sumă. În topul răsplătirii performanţelor urmează contractele de mandat de la Romgaz, unde directorul va avea un contract de mandat de 561.000 de lei, şi Transgaz cu 397.000 de lei. Managementul de la Oil Terminal va primi 218.000 de lei, la Conpet se vor încasa 298.000 de lei. La Hidroelectrica, directorul general va primi 406.000 de lei, iar la Complexul Energetic Turceni, 213.000.
La 7 angajaţi primeşti 120.000 de lei
Şantierul 2 Mai este culmea economiei româneşti de stat, având 7 angajaţi, dar conducerea are un contract de mandat de 120.000 de lei. Nuclearelectrica oferă contracte de mandat de 170.000 de lei, Salrom, de 192.000 de lei, iar Transelectrica, de 206.000 de lei, potrivit propunerilor din 2009.
Guvernul susţine că reprezentanţii statului în consiliile de administraţie ale companiilor naţionale vor primi în continuare indemnizaţii plafonate, cel puţin până la aprobarea noilor BVC, în baza unui mandat acordat miniştrilor, dar fără o ordonanţă de menţinere a remuneraţiei la nivelul din 2010.
Potrivit Guvernului, indemnizaţiile ar urma să rămână la un nivel plafonat în baza unui memorandum aprobat în şedinţa de miercuri seara a Cabinetului. Ioana Muntean, purtătorul de cuvânt al Executivului, a spus că după aprobarea bugetelor, se va decide dacă se va merge pe reglementările din anul 2010 sau dacă, în funcţie de performanţă, se pot face diferenţieri.