DEER este parte a grupului Electrica, ce are peste 3,7 milioane de consumatori conectaţi.
„În urma analizei actualului context în care se desfăşoară activitatea DEER, corelat cu bugetul de venituri şi cheltuieli pentru anul 2022 se impun măsuri în regim de urgenţă ca urmare a constrângerilor bugetare“, se arată într-un document intern al DEER semnat de Niculae Havrileţ, directorul companiei, şi văzut de ZF. Astfel, DEER va trebui să implementeze măsurile necesare astfel încât consumul de energie electrică, gaz metan şi apă al companiei să se reducă cu 25% faţă de anul trecut. Lunar diviziile DEER vor raporta rezultatele către Departamentul patrimoniu şi management clădiri.
Situaţia este aproape neverosimilă şi arată nivelul imposibil de susţinut, pentru orice companie, la care au ajuns facturile la utilităţi, scrie ZF.
Scumpirea energiei şi a gazului natural din ultimul an, tendinţă vizibilă încă din martie anul trecut, scoate la iveală multiple anomalii ale pieţelor din România, dar şi incapacitatea statului de a gestiona din timp o criză care acum duce în corzi toată economia. În timp ce producătorii au marcat profituri de vis, sub protecţia lipsei de acţiune a autorităţilor locale, restul economiei cedează sub presiunea celor mai mari preţuri din istorie. Mai departe, statul are în mâini 80% din producţia de energie din România şi posibilitatea de a stabili preţul acesteia pentru şase luni de zile, dar în loc de a lua cea mai simplă măsură preferă să dea vina pe furnizorii străini şi să implementeze scheme încâlcite care oricum nu asigură protecţie pentru toţi consumatorii.
(sursa: Mediafax)