x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Nu construim autostrăzi, în schimb pierdem DN-uri

Nu construim autostrăzi, în schimb pierdem DN-uri

de Diana Scarlat    |    03 Ian 2020   •   09:42
Nu construim autostrăzi, în schimb pierdem DN-uri
Sursa foto: Karina Knapek/Intact Images

România ar trebui să aibă mai mulți kilometri de drumuri și de cale ferată, de la un an la altul, însă numărul acestora scade, în loc să crească. Explicația este simplă: pe o parte se investește, iar pe cealaltă se distruge. Luăm fonduri europene pentru autostrăzi și calea ferată, însă rămânem fără drumuri naționale și renunțăm anual la zeci de kilometri de cale ferată, prin „eficientizarea” gândită de creierele luminate din Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF).

 

La final de 2018, rețeaua de autostrăzi din România avea aproximativ 800 de kilometri, dintre care doar 101 construiți în acel an, din care doar 60 au fost dați efectiv în folosință, restul de 41 fiind din loturile 3 și 4 ale tronsonului Lugoj – Deva, iar anul 2019 a venit cu doar 22 de kilometri de autostradă, din cei 180 anunțați inițial. Chiar și așa, cei 22 de km recepționați în luna august, de pe A1, (Lotul 4 Lugoj- Deva), nu au putut fi deschiși circulației. Recent, ministrul Transporturilor, Lucian Bode, a luat decizia de a da în folosință lotul 3 de pe autostrada Lugoj-Deva – care trebuia să fie gata din 2016, însă circulația se va face cu o serie de restricții, respectiv 80 de kilometri pe oră și 7,5 tone. Cele mai mari probleme sunt, însă, pe drumurile naționale și județene, pe care întârzierea investițiilor în reparații le-a făcut aproape impracticabile. Unul dintre exemple poate fi DN71, pentru care s-au făcut mai multe proiecte, în ultimii ani, dar nu s-au făcut reparațiile necesare. 

Eficientizare prin eliminare
Tot pe minus ieșim la numărătoarea de kilometri de cale ferată, deși luăm bani europeni pentru „extinderea infrastructurii”. Autoritatea care ar trebui să găsească cele mai bune soluții pentru eficientizarea transportului feroviar (ARF) a găsit doar soluții de tăiere din capetele de linie și din drumurile navetiștilor, astfel încât numărul de kilometri scade, la începutul fiecărui an.
Totuși, atunci când trebuie să dea răspunsuri, nimeni nu poate fi găsit vinovat: nici ARF, nici CFR SA, nici operatorii de transport feroviar. Pentru că ARF analizează și propune, operatorii se pot retrage de pe anumite „secții neinteroperabile”, fără să justifice decizia, deși primesc subvenții de la stat, iar CFR SA nu intervine, ci doar organizează în continuare licitații.

×