x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Orice „buticar” își va putea face firmă de contabilitate

Orice „buticar” își va putea face firmă de contabilitate

de Diana Scarlat    |    11 Apr 2022   •   08:05
Orice „buticar” își va putea face firmă de contabilitate

Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR) și-a anunțat membrii că le este modificat cadrul legislativ, dar nimeni nu le mai poate apăra profesia.

Experții contabili ar putea să nu mai fie protejați de legea specială care le dădea voie doar lor să înființeze firme cu acest obiect de activitate, dacă noile modificări legislative vor fi votate de Parlament. Contabilii se plâng acum că vor deveni sclavii oricui are bani să înființeze o astfel de firmă, unde vor deveni simpli angajați. Astfel de probleme vor avea și celelalte profesii care până acum au avut statut special. Ar urma notarii, arhitecții, cadastriștii și toți ceilalți profesioniști care până acum au fost protejați de legi speciale. Asociația contabililor poate acum doar să constate situația, fără a avea dreptul de a interveni în vreun fel, pentru că nu s-a constituit ca patronat sau sindicat și nu îndeplinește condițiile prevăzute de Legea dialogului social.

La un an de la marcarea centenarului profesiei contabile în România – 100 de ani de la înființarea organismului profesional, de la recunoașterea rolului important al profesiilor liberale de expert contabil și contabil autorizat în societatea românească, reprezentanții CECCAR anunță „începutul sfârșitului pentru profesia contabilă liberală”. „Pentru prima oară în istoria CECCAR, în numele unei așa-zise „întăriri a concurenței” și sub presiunea diverselor interese susținute din exteriorul profesiei, dar și din interiorul acesteia, se legiferează liberalizarea accesului la piața serviciilor contabile prin intermediul societăților”, este anunțul disperat pe care președintele asociației l-a transmis experților contabili, la sfârșitul săptămânii trecute. CECCAR nu este o asociație patronală și nici sindicală, astfel încât nu se poate asocia cu o federație sau confederație, pentru a-și proteja interesele. Neavând reprezentativitate, conform Legii Dialogului Social, asociația contabililor nu poate decât să constate că altcineva a decis o modificare legislativă pe care profesioniștii din acest domeniu nu o pot contesta cu șanse de câștig. „Nu are nicio legătură această asociație cu Legea dialogului social. Este un ONG ca oricare altul. Noi am făcut o analiză care pe mulți deputați i-a surprins, pentru că au descoperit că sunt foarte multe ONG-uri care poartă numele de patronate. Toată această zonă trebuie să fie scoasă din zona dialogului social. Sunt anumite meserii care se pot organiza în entități sindicale sau patronale, dar nu fac acest lucru, pentru că le-ar genera noi obligații: devii partener social, trebuie să ai reprezentativitate la nivel de ramură etc. Pe Legea 62/2011 e nevoie de niște filtre, iar ca asociații a fost mai simplu”, a explicat, pentru Jurnalul, Dumitru Costin, președintele Blocului Național Sindical (BNS).

Joc de lobby în Parlamentul României

Astfel, CECCAR nu a putut decât să-și anunțe membrii că Bogdan-Iulian Huțucă, președintele Comisiei de buget, finanțe și bănci a Camerei Deputaților, a prezentat un amendament la PLx 596/2018 în plenul comisiei, marți, 5 aprilie, care vizează abrogarea prevederilor art. 9 alin. (1), lit. b) din OG nr. 65/1994. Astfel, dacă amendamentul se votează, se va elimina condiția ca majoritatea acțiunilor sau a părților sociale să fie deținută de experți contabili. „O astfel de modificare a OG nr. 65/1994 este dată în disprețul liber-profesioniștilor contabili români. Efectul acesteia, în cazul în care ar fi adoptată, ar fi deschiderea pieței serviciilor contabile românești pentru liber-profesioniștii contabili din orice țară europeană și nu numai, în timp ce liber-profesioniștii contabili români nu pot avea acces pe piețele europene și din lume, unde profesia contabilă este reglementată. Totodată, se modifică și art. 9 alin. (1) lit. c) din OG nr. 65/1994, în sensul că se înlocuiește obligativitatea ca structura de administrare a societății să fie deținută în majoritate de experții contabili cu prevederea ca cel puțin o treime din structura de administrare a societății să fie experți contabili”, mai explică reprezentanții CECCAR. Acțiunea din Parlamentul României are toate caracteristicile uneia care se bazează pe lobby, deși în România este ilegal și se încadrează ca infracțiune – trafic de influență. Totuși, dacă nu poate fi dovedit, va produce modificări ale legislației în defavoarea profesioniștilor, care până acum au beneficiat de un cadru legislativ favorabil.

Lipsa de responsabilitate politică

Contabilii acuză lipsa de responsabilitate politică în elaborarea unor astfel de prevederi legale care vor afecta grav piața serviciilor contabile. În plus, aceste două amendamente sunt singurele care nu sunt asumate de parlamentari în raportul întocmit de comisie. „Trebuie să menționăm că punctul de vedere al Consiliului Concurenței, la care se face referire în motivarea acestei modificări, nu are cum să prevadă o anumită soluție legislativă, aceasta fiind exclusiv responsabilitatea membrilor comisiei care au prezentat acest amendament. Condamnăm lipsa de responsabilitate a politicienilor care au inițiat și au votat o astfel de prevedere legală, fără să țină cont de punctul de vedere exprimat de CECCAR”, mai spun contabilii. Condamnarea este însă sortită eșecului, pentru că asociația nu s-a constituit în temeiul Legii dialogului social, deci contabilii s-au trezit acum fără niciun fel de posibilitate reală de apărare, în fața oricărui abuz al altor entități care pot modifica oricând cadrul legislativ, fără să ceară părerea profesioniștilor din domeniu.

Campanie de PR și comunicare emoțională

Singurul lucru pe care l-a mai putut face acum CECCAR este o campanie de informare și conștientizare, dar tardivă și departe de cadrul legislativ care le-ar fi putut apăra realmente interesele. Apelul la empatie nu este suficient pentru a rezolva o problemă legislativă. „Condamnăm lipsa de considerație, de empatie față de activitatea celor peste 30.000 de experți contabili autorizați, singurii profesioniști ce pot contribui la conformarea fiscală a antreprenorilor”, le-a mai transmis CECCAR propriilor membri, pe care i-a rugat să folosească toate canalele de comunicare pentru a-și apăra profesia. Ba chiar au lansat și un slogan, ca într-o campanie de PR: „CONTăm, împreună, pentru profesia contabilă!”. Deși este o campanie frumoasă, din punct de vedere tehnic, bazată pe comunicarea emoțională, nu ajută cu nimic în privința apărării drepturilor profesiei, pentru că asociația nu este constituită în conformitate cu Legea 62/2011, astfel încât să poată fi considerată, din punct de vedere legal, partener de dialog social.

 

În același context, experții contabili spun că ar putea deveni „sclavii” ANAF-ului, care i-ar transforma în simpli delatori pentru actuala campanie națională de strângere de fonduri la bugetul statului, de la firmele și liber-profesioniștii care vor plăti amenzi.

×