BUSINESS
Cea mai spectaculoasa prevedere a noii legi a intreprinderilor mici si mijlocii (IMM) este promisiunea alocarii de fonduri bugetare anuale de 0,2% din PIB pentru finantarea programelor de sprijinire a infiintarii si dezvoltarii IMM-urilor.
ADRIAN N. IONESCU
Deputatii au fost cei care au adoptat amendamentele formulate in acest sens de Comisia pentru industrii si servicii, stabilind ca respectivele fonduri vor fi alocate prin legea bugetului de stat. Pentru comparatie, trebuie precizat ca bugetul de stat pentru 2004, inca nerectificat, a fost calculat pe baza unor venituri de circa 7 miliarde euro si a unor cheltuieli de 8,5 miliarde euro (la un curs mediu de 41.100 lei/euro).
Promisiunile
Legea cuprinde si alte prevederi promitatoare, care ar trebui sa imbunatateasca mediul in care functioneaza. Oficialii Agentiei Nationale pentru IMM-uri si Cooperatie (ANIMMC) considera ca acesta este cel mai sacrificat segment al economiei romanesti. Printre promisiuni se numara evaluarea impactului economic al actelor normative asupra IMM-urilor, stabilirea obligatiei autoritatilor publice de a simplifica procedurile de acces ale acestora la retelele si serviciile de utilitati publice, regimul transferului (fara taxe) al afacerilor intre persoane si sprijinirea procesului printr-un program finantat din bugetul ANIMMC. In domeniul cercetarii, se prevede posibilitatea externalizarii rezultatelor acesteia, pentru a facilita introducerea de catre IMM-uri a tehnicilor si tehnologiilor noi, ca si promovarea comertului electronic.
Citește pe Antena3.ro
Oficiale
"Nereactualizata, Legea 133 s-ar fi transformat intr-un act normativ anacronic si, deci, ineficient", a declarat Eugen Ovidiu Chirovici, presedintele ANIMMC. Chirovici considera ca sectorul IMM-urilor "este o supapa pentru absorbtia fortei de munca disponibilizate prin restructurarea economica, contribuie substantial la cresterea economica si la bugetul public". "Modificarile aduse vor avea un impact deosebit asupra mediului de afaceri, care dorim sa fie extrem de "prietenos", flexibil si apt de a genera tot mai multe retete de succes", crede presedintele ANIMMC.
Fara ciuntiri
"Orice imbunatatire este binevenita, mai ales in vederea simplificarii procedurilor de infiintare a IMM-urilor si de sprijin financiar al dezvoltarii lor la inceput de drum", spune Mihai Ionescu, secretarul general al Asociatiei Nationale a Exportatorilor si Importatorilor Romani. "Ar fi bine ca noua lege sa nu aiba soarta celei vechi, care a fost ciuntita de multe alte reglementari ulterioare. Bine ar fi ca prevederile legii sa se si transforme in sprijin concret", a mai spus Ionescu, facand aluzie la propunerea facuta Guvernului de catre Consiliul de Export, ca la rectificarea bugetara sa se acorde 300 de miliarde de lei Programului de sustinere a investitiilor realizate de IMM-uri, derulat de ANIMMC si care are acum un buget de nici 30 de miliarde.
NEINTELEGERI
Pe de alta parte, un critic al noii legi, Cristian Parvan, director executiv al Confederatiei Nationale a Patronatului Roman, spune ca "este de neinteles de ce se lasa deschisa poarta unor deturnari ale banului public prin felul in care se sprijina crearea Retelei Nationale a Centrelor de Consultanta pentru IMM-uri, de vreme ce sistemul cameral din Romania ofera astfel de servicii. Voi discuta cu presedintele ANIMMC aceasta problema, fiind imputernicit de cele sapte camere de comert din Regiunea Sud - Muntenia". Oficialii ANIMMC apara textul incriminat prin faptul ca acesta nu exclude nici un centru de consultanta, respectandu-se principiul liberei concurente. Noua lege a IMM-urilor a fost elaborata in contextul angajamentelor din Capitolul 3 (libera circulatie a serviciilor) si din Capitolul 16 (IMM) ale negocierilor de aderare la UE.