x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Panică de 8 trilioane de dolari. Lumea pare a începe să-şi revină după leşinul bursier

0
Autor: Daniel Ionaşcu 09 Aug 2011 - 21:00
Panică de 8 trilioane de dolari. Lumea pare a începe să-şi revină după leşinul bursier


Panica a ras 8 trilioane de dolari de pe bursele de actiuni si materii prime de la inceputul lunii iulie pana acum, din cauza temerii ca economia ame­ri­cana va reintra in recesiune si a pro­ble­melor avute de Italia si Spania. Dar statele au inceput sa anunte masuri de sustinere, asa ca bursele au inceput incet-incet sa "inmu­gu­reasca", dupa ce investitorii au in­ceput sa considere ca actiunile au devenit prea ieftine si, pe cale de consecinta, apetisante.

Dupa ce pe Wall Street bursa Nasdaq a inchis luni cu o pierdere de 6,9%, iar indicele S&P 500 a picat 6,66%, panica s-a generalizat ieri pe toate pietele financiare ale lumii. In Asia, actiunile evoluau "in dinti de fierastrau", iar la Seul bursa a scazut la un moment dat cu 10%, dupa ce fondurile de investitii au inceput sa vanda actiuni gandindu-se ca clientii isi vor retrage banii pentru a-si prezerva capitalul. La Hong Kong caderea a fost de 5,66%, insa la Tokyo si Shanghai pierderile erau de doar 1,68% si, respectiv 0,03%. Aurul a ajuns la un nou record, de 1.780 de dolari pe uncie, iar banca Goldman Sachs a anuntat o estimare de pret de 1.860 de dolari pe uncia de aur pentru 2012.

Petrolul se ieftinea si el, ajungand la 79 de dolari pe baril, in scadere cu 6 dolari fata de nivelul de dinainte de retrogradarea ratingului SUA de catre Standard&Poor’s. La Bucuresti, la un moment dat bursa se prabusea cu 11%, pentru ca la final sa termine cu un minus de 3,4%.

In ultimele trei sedinte bursiere BVB a pierdut 14,741 miliarde lei, circa 3,45 miliarde euro din capitalizare. Scaderile de la Bucuresti nu au legatura cu evolutia economiei romanesti, iar Stere Farmache, presedintele BVB, a indicat ca sca­derea este o consecinta a turbu­lentelor de pe pietele inter­nationale. "BVB nu este o bursa izolata, este conectata la pietele financiare internationale, investitorii de la Bucuresti sunt investitori si pe alte piete si atunci cand apar astfel de turbulente, reactia lor se propaga pe pietele unde au investit."

Totul parea sa se prabuseasca, ba chiar sa se repete dezastrul din toamna lui 2008, de dupa falimentul bancii de investitii Lehman Brothers. Insa totul s-a inversat, dupa ce actiunile s-au ieftinit atat de mult incat investito­rii au inceput sa cumpere masiv ac­ti­u­ni ieftine la companii foarte profi­ta­bile. Bursa de la Paris a trecut pe plus cu 1,81%, la Londra se inregistra o crestere de 1,2%, iar la Frankfurth se raporta o scadere slaba de 0,1%. Ovidiu Fer, analist la compania de brokeraj Wood&Co, crede insa ca raul nu a trecut si ca trendul descendent ar putea dura mai mult de un an. "Este foarte foarte greu de estimatat. Oricum, prin reducerea ratingului SUA trebuie sa se schimbe un pic sistemul de referinta", a mai spus analistul.

Peste Ocean, in SUA, Comisia Federala pentru Servicii Financiare a interzis parierea impotriva actiunilor de orice fel (short-selling – n.r.) pana pe 9 noiembrie, scrie Bloomberg. Decizia intra in actiune de miercuri si vine dupa ce investitorii au parasit activele considerate mai riscante, precum actiunile si materiile prime, si s-au reorientat catre obligatiuni ale Trezoreriei americane, aurul si francul elventian.

De asemenea, petrolul si-a revenit la 82 de dolari, iar aurul s-a ieftinit, investitorii fiind optimisti inaintea sedintei de politica monetara a Fe­deral Reserve, banca centrala americana. Nasdaq era pe crestere, cu un plus de 3,1% la ora 18:00, ora Romaniei, indicele S&P crescand cu 2,44%, iar Dow Jones cu 1,6%. Actiunile Bank of America erau pe crestere cu 7%, dupa o scadere abrupta de 18% inregistrata luni, JP Morgan inregistra un plus de 3,7% dupa o scadere de 8% in ziua anterioara. Si actiunile din domeniul IT au inceput sa urce, cu 4,28% in cazul Apple si 3,31% pentru Google.

Lumea asteapta un nou program de injectii de bani din partea Fed, ceea ce ar propti sistemul financiar mondial si mai mult. De asemenea, interventia Bancii Centrale Europene (BCE), care a cumparat titluri de stat ale Italiei si Spaniei, a dus la scaderea dobanzilor cerute celor doua state.

Francul si aurul au ajuns la noi maxime istorice
Investitorii mai panicosi si-au scos banii de pe burse si i-au investit in plasamente considerate acum mai singure, precum francul elvetian si aurul. In aceste conditii, francul elvetian a crescut ieri fata de euro si a ajuns la un curs de 1,05 euro/franci. Si aurul a atins un nou maxim istoric. Ieri, uncia de aur a atins o noua valoare-record la bursa de la Hong Kong, 1.726,30-1.727.30 dolari, dupa ce luni a trecut pentru prima data pragul de 1.720 de dolari.

Toate aceste cotatii afecteaza si viata romanilor, avand in vedere ca imprumuturile pe care conationalii nostri le au in moneda elvetiana se cifreaza la echivalentul a 2,3 miliarde de euro. Ieri, BNR a cotat francul elvetian la peste 4 lei, un record in Romania. Referinta publicata de BNR, de 4,0221 lei/franc elvetian, este cu 10 bani peste cursul de schimb valabil luni. Adrian Vasilescu, consilerul guvernatorului BNR, Mugur Isarescu, spune ca raportul franc-leu se stabileste prin intermediul cursului leu-euro. "Banca Nationala are o sin­gura referinta, cea pe leu-euro. Francul se stabileste printr-un calcul incrucisat care depinde de euro, dar si de situatia internationala", a declarat Vasilescu.

Vestea buna este ca francul el­vetian nu va mai putea fi prea mult timp o investitie rentabila, fiind deja supraevaluat. Mai ales ca Banca Nationala Elvetiana a hotarat in aceasta saptamana sa consolideze rata de politica monetara si sa puna la dispozitie lichiditati pentru a opri cresterea francului. Elvetia are in acest moment o mare problema, incetinirea eco­nomiei din cauza presiunilor de pe franc. Ingrijorata ca un franc puternic va afecta exporturile tarii, banca elvetiei a luptat in ultimele luni impotriva aprecierii francului elvetian fata de moneda europeana prin cumpararea de euro. Philipp Hil­debrand, seful Bancii Centrale a El­vetiei, a explicat ca un franc elvetian pu­ternic afecteaza cresterea eco­no­miei Elvetiei: "Ne asteptam la o sla­bire semnificativa a economiei in a doua jumatate a acestui an. Cres­terea ar putea incetini, iar si­tuatia de pe piata muncii s-ar putea deteriora".

Daca cei care au luat credite in franci elvetieni au pierdut pe capete, romanii care au avut inspiratia sa investeasca in aur au tras lozul norocos. De la inceputul anului si pana acum, pretul metalului pretios a crescut cu 17,7%. Deci, cine a cumparat la inceputul anului aur a castigat 25,54 lei la fiecare gram achizitionat. Gramul de aur a fost cotat ieri de Banca Nationala a Romaniei la 170,345 lei, cu 25,54 lei mai mult decat la inceputul acestui an, cand valora 144,8412 lei. (Daniela Ivan)

Franta are picioare de lut
Eco­nomia Frantei este un castel de carti. Deficitul Frantei, de 7,1% din produsul intern brut (PIB) anul trecut, si datoria publica, estimata sa ajunga la 86% din PIB anul viitor, arata la fel de prost ca si situatia financiara din SUA. Este numai o problema de timp pana cand Franta va simti toporisca agentiilor de eva­luare asupra ratingului suveran, noteaza un blog al Financial Times. Mai ales dupa ce statele europene vor incepe sa se imprumute pentru a cotiza la EFSF, mecanismul de sal­vare gandit de UE. Nu mai de­parte de 27 iulie, FMI avertiza Fran­ta ca va rata tinta de deficit bugetar de 3% stabilita pentru 2013 daca nu va implementa masuri suplimentare de reducere a cheltuielilor. Anul trecut tara a avut un deficit de 7,1% din produsul intern brut (PIB) si trebuie sa ajunga la nivelul de 3%, prevazut in Pactul de Stabilitate si Crestere al zonei euro, pana in 2013. FMI arata ca de­ficitul bugetar fran­cez va scadea de la 5,7% in acest an la 4,8% in 2012, dar nu va putea cobori sub 3,8% in 2013. Franta avea la finele lui 2010 o datorie publica de 1,59 tri­lioane de euro, fata de cea de 1,8 tri­lioane de euro a Italiei, dar care este, procentual, 120% din propriul PIB, fata de 84,7% in cazul Frantei. Franta are rating AAA, dar pietele fi­nanciare nu o trateaza ca si cum ar sta foarte bine din punct de vedere fi­nanciar, ci mult mai slab, cerand do­banzi mai mari fata de Germania. Standard & Poor's a avertizat, luna trecuta, ca va reduce, probabil, ra­tingul Frantei pe termen lung, da­ca guvernul nu adopta noi re­forme in domeniul pensiilor si nu va identifica noi surse bugetare de bani. Pentru ca statul sa-si pastreze calificativul trebuie sa-si echilibreze bugetul in urmatorii cinci ani, ceva ce guvernele franceze nu au mai reusit din 1974.

Japonia, datorie de 220%
Japonia, a treia economie mondiala, cu un produs intern brut de 5 trilioane de dolari, este urmatoarea tara care va intra in colimatorul agentiilor de rating si investitorilor. Tara este afectata de intarirea puternica a yenului, care scumpeste exporturile tarii si le face mai putin competitive, si o datorie publica de 220% din PIB, adica peste 10 trilioane de dolari. Partea pozitiva este, insa, ca marea majoritate a acestei datorii este in yeni. In schimb, corporatiile din Tara Soarelui Rasare incep sa inregistreze pierderi si sa iasa de pe anumite piete, totul culminand cu faptul ca conglomeratele nipone sunt fortate sa fuzioneze pentru a ramane competitive. Tara este tulburata si de desele crize politice si a fost zgaltaita economic si de cutremurul devastator din martie. Agentiile de rating se tem de redu­cerea semnificativa a resurselor financiare, scenariu in care Japonia, care nu mai dispune de modalitati de a-si apara pietele sau de a-si stimula economia fara a se angaja la noi datorii.

Bula imobiliara in China
Rigiditatea autoritatilor chineze, care nu lasa yuanul sa fluctueze liber, a dus la formarea unei bule imo­biliare imense in cea de-a doua economie a lumii, care este in pericol sa "aterizeze fortat". Celebrul economist Nouriel Rou­bini avertiza in iunie ca exista o "probabilitate semnificativa" ca China sa ate­rizeze fortat din punct de vedere economic. Roubini spu­nea atunci ca investitiile sunt 50% din produsul intern brut (PIB) al Chinei. Mare parte a in­vestitiilor sunt realizate de compa­nii de stat, care s-au imprumutat de la banci de stat, ceea ce consti­tuie o pro­blema. In primul rand, asta a dus la o scumpire fara precedent a te­­renurilor, ceea ce s-a transplantat intr-o bula imobiliara. Autoritatile locale din China au acumulat datorii "ascunse" de cel putin 1,5 trilioane de dolari, pe care le-au mascat folosind mii de vehicule investitionale folosite pentru imprumuturi, declara parlamentarul chinez Yin Zhongqing in 14 ia­nuarie. Pentru comparatie, PIB-ul anual al Chinei este de 5 trilioane de dolari. Yuanul este o si o problema spinoasa avuta cu SUA, care acuza China ca manipuleaza propria moneda pentru a face exporturile sale mai competitive.
Citeşte mai multe despre:   recesiune,   criza economica

 

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 





Mai multe titluri din categorie

Conferința Europeană a Serviciilor Financiare - ECFS 2021. Digitalizarea, provocare pentru sistemul financiar

Conferința Europeană a Serviciilor Financiare - ECFS 2021. Digitalizarea, provocare pentru sistemul financiar
Doar 11% dintre români folosesc internetul pentru utilizarea serviciilor bancare online. Iar una dintre explicaţiile specialiştilor pentru procentul atât de scăzut este legată de nesiguranţa românilor, atunci...

Antreprenorii români estimează că 2021 va fi defavorabil afacerilor

Antreprenorii români estimează că 2021 va fi defavorabil afacerilor
83,12% dintre antreprenorii români estimează că și acest an va fi defavorabil dezvoltării afacerilor, doar 16,88% considerând că 2021 va fi benefic, după cum arată un sondaj al Consiliului Naţional al...

Schimbarea domeniului: cum să configurați o adresă web nouă

Schimbarea domeniului: cum să configurați o adresă web nouă
Pentru a accesa un site web, utilizatorii de internet trebuie să introducă un domeniu unic. Aceste adrese de internet influențează, de asemenea, percepția utilizatorilor despre prezența online, de exemplu,...

România are cele mai multe femei manager din UE

România are cele mai multe femei manager din UE
România se află pe primul loc în Uniunea Europeană în privința femeilor manager din cadrul companiilor, potrivit informațiilor oferite de un hub de afaceri dezvoltat de femei, Mamprenoare.EU, care...

Cu cercetarea în moarte clinică, România se decuplează singură de UE

Cu cercetarea în moarte clinică, România se decuplează singură de UE
Uniunea Europeană a alocat 95,5 miliarde de euro pentru finanţarea programului destinat cercetării şi inovării Europa Orizont 2021-2027 (Horizon Europe), cu 30 de miliarde de euro mai mult decât precedentul...

Femeile, grav afectate de munca de acasă. 25% au vrut să renunțe la job

Femeile, grav afectate de munca de acasă. 25% au vrut să renunțe la job
Pentru 41% dintre femei echilibrul dintre viața profesională și cea personală s-a înrăutățit după începutul pandemiei de COVD-19 deoarece au trebuit să muncească peste program, iar activitățile casnice...

Nuclearelectrica solicită statului român să ajute la construcția reactoarelor 3 și 4 de la Cernavodă

Nuclearelectrica solicită statului român să ajute la construcția reactoarelor 3 și 4 de la Cernavodă
Nuclearelectrica (SNN) vrea să încheie un acord cu statul român pentru construcția reactoarelor 3 și 4 de la Cernavodă. Prin acesta ar trebui să se stabilească modul de finanțare și mecanismele de sprijin...

A fost desemnat constructorul secțiunii 4 a Autostrăzii Sibiu - Pitești

A fost desemnat constructorul secțiunii 4 a Autostrăzii Sibiu - Pitești
Secţiunea 4 a Autostrăzii Sibiu - Piteşti, segmentul Tigveni - Curtea de Argeş, va fi proiectat și executat de societatea Porr Construct, în urma câștigării licitației, transmite Compania Naţională de...

Exporturile către Japonia au crescut cu 62% datorită Acordului EPA

Exporturile către Japonia au crescut cu 62% datorită Acordului EPA
România a exportat cu 62% mai multe produse în Japonia, în luna noiembre 2020, față de aceeași perioadă din anul anterior. Acest lucru este efectul Acordului de Parteneriat Economic Uniunea Europeană -...

Costul orar al forţei de muncă, în creştere cu peste 8,69% în trimestrul IV din 2020

Costul orar al forţei de muncă, în creştere cu peste 8,69% în trimestrul IV din 2020
Costul orar al forţei de muncă în formă ajustată (după numărul zilelor lucrătoare) a înregistrat în trimestrul IV 2020 o rată de creştere de 2,61% faţă de trimestrul precedent şi o rată de creştere de...

CFR alocă peste 22 de milioane de lei pentru reparații feroviare

CFR alocă peste 22 de milioane de lei pentru reparații feroviare
CFR investeste 22,1 milioane de lei pentru reparaţii la trei poduri şi podeţe din judeţele Sibiu şi Harghita, dar și la platforma staţiei Sibiu, prin înlocuirea aparatelor de cale...

Alungarea pensionarilor, ultima lovitură dată cercetării din România

Alungarea pensionarilor, ultima lovitură dată cercetării din România
Galerie Foto Guvernul a anunțat noua lege a interzicerii cumulului pensiei cu salariul ca pe o binefacere pentru România. Au mai încercat și alte guverne să impună o astfel de lege, dar s-au lovit de realitatea cruntă: în...

Gheorghe Flutur dă 45.000 €, ca să marcheze intrarea în polul sărăciei

Gheorghe Flutur dă 45.000 €, ca să marcheze intrarea în polul sărăciei
În timp ce premierul Cîţu este în război deschis cu bugetarii, cu sindicatele şi, în general, cu toţi cei care îi cer bani, pentru oamenii noii puteri austeritatea nu există. Oricând se mai găsesc nişte...

Cătălin Drulă: Raportul Corpului de Control spune că nivelul crescut al salariilor nu poate fi menținut decât dacă Metrorex își reduce personalul

Cătălin Drulă: Raportul Corpului de Control spune că nivelul crescut al salariilor nu poate fi menținut decât dacă Metrorex își reduce personalul
Ministrul Transporturilor Cătălin Drulă a anunțat că a fost finalizat Raportul Metrorex realizat de Corpul de Control. Liderul USR acuză că au fost manipulări ale cifrelor pentru a se obține majorarea...

Primele elicoptere H135 au fost livrate statului român

Primele elicoptere H135 au fost livrate statului român
Primele trei dintre cele şase elicoptere de tip H135 produse de Airbus Helicopters România au fost livrate către Inspectoratul General de Aviaţie. Următoarele sunt programate să fie gata...
Serviciul de email marketing furnizat de