x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Plasamente - Castiguri de 100% la Bursa de Valori

Plasamente - Castiguri de 100% la Bursa de Valori

14 Dec 2004   •   00:00

ECONOMIC
Ieri, indicele BET, al celor mai valoroase 10 actiuni de la Bursa de Valori Bucuresti, a crescut cu 0,75%, iar de la inceputul lunii, cu aproape 6%. In 2004, valoarea indicilor s-a dublat.
ADRIAN N. IONESCU

BURSA. Fondurile de investitii straine si romanesti urmaresc cu atentie semnalele politice
Valorile indicilor BVB tind sa incheie anul 2004 la niveluri duble fata de ultima zi de tranzactionare a anului trecut. Indicele BET obtinuse ieri la pranz o crestere de 97,3%, fata de 19 decembrie 2003, indicele BET - C (compozit, al tuturor actiunilor cotate) era deja dublu, cresterea fiind de 100,6%, iar cea a BET - FI (al celor 5 SIF-uri) de 94,4%. In 2004, cel mai glorios an al Bursei, de la infiintarea din 1995, s-au realizat tranzactii de aproape 22.200 de miliarde de lei.

"ACHIZITIA" INDICELUI. "Cumpararea indicelui" bursei, in ultima zi a anului trecut, a adus, pana in prezent, castiguri aproape duble.

Investitiile la Bursa s-au dovedit cele mai rentabile plasamente in 2004.

CELE MAI "LICHIDE". Brokerii spun ca vedetele BVB sunt companiile cu lichiditatea cea mai mare si cu profile investitionale solide. Lichiditatea este masura rapiditatii cu care actiunile se pot vinde sau cumpara.

Intrebati care sunt cele mai "lichide", brokerii raspund fara ezitare: "petrolierele" Petrom - simbol bursier SNP si Rompetrol Rafinare Constanta (Petromidia - RRC, recent inclusa in cosul indicelui BET), la care se adauga bancile (Banca Transilvania - TLV si BRD) si SIF-urile.

"PETROLIERELE". SNP inregistra o crestere de 119% pe anul 2004, pana la 3.230 de lei/actiune, iar RRC batea ieri la pranz toate recordurile, cu o crestere de peste opt ori, dar si din cauza listarii recente, in vara, la BVB.

Introducerea in portofoliul indicelui, ca si propriile rezultate, tot mai bune in aprecierea brokerilor, sunt responsabile pentru depasirea, de curand, a valorii nominale a actiunii RRC, care se cumpara cu 1.010 lei. Azi urmau sa se reia tranzactiile cu SNP, iar asteptarile erau de crestere, avand in vedere ca OMV tocmai a devenit actionar majoritar cu acte in regula azi. Pe piata circula o estimare care vorbeste despre un posibil record de 3.500 de lei pe actiune in cateva luni. "In opinia mea, deocamdata actiunile Petrom sunt putin cam scumpe, dar piata decide", spune Razvan Pasol, presedintele Intercapital Invest.

REACTII
"Piata va evolua linistit in aceste ultime zile de tranzactionare si va incheia anul pe o tendinta crescatoare, in ciuda eventualelor mici corectii", spune Razvan Pasol. "Piata este in pozitie de "BUY!" (cumpara) in general, singurul eventual factor perturbator putand fi insuccesul formarii unui guvern cu majoritate parlamentara", spune Claudiu Simulescu, director general la TVM. Cat priveste evolutia SIF-urilor, in ciuda scaderilor din ultimele zile, presedintele Intercapital Invest crede ca "toate sunt subevaluate de piata, iar unele puternic subevaluate", ceea ce presupune noi cresteri. Majoritatea brokerilor spun ca anumite interese blocheaza cresterea pachetului maxim pe care un actionar il poate detine la un SIF, ceea ce descurajeaza uneori cumpararea. In general, observatorii sunt de acord ca perspectivele sunt bune si ca indicele merita sa fie cumparat.
×
Subiecte în articol: economic