x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Polonia contestă în instanță decizia UE de interzicere a mașinilor pe carburanți

Polonia contestă în instanță decizia UE de interzicere a mașinilor pe carburanți

de Redacția Jurnalul    |    12 Iun 2023   •   19:15
Polonia contestă în instanță decizia UE de interzicere a mașinilor pe carburanți

Autoritățile de la Varșovia contestă în instanță decizia Comisiei Europene privind interzicerea vânzărilor de autovehicule pe carburanți din 2035, scrie Reuters.

Polonia a fost singura ţară care s-a opus în mod consecvent propunerii şi a cotat contra reglementării, deoarece nu ar exista o analiză adecvată a pieţei şi a consecinţelor sociale ale interdicţiei.
"Nu suntem de acord cu această reglementare şi cu alte documente din pachetul de combatere a schimbărilor climatice (Fit for 55) şi le vom contesta la Curtea Europeană de Justiţie, în următoarele zile. Sperăm că ni se vor alătura şi alte ţări", a danunțat Anna Moskwa, ministrul polonez al Mediului. 

Polonia va ataca decizia la Curtea Europeană de Justiţie (CEJ).

Interzicerea vânzărilor de mașini noi pe combustie internă face parte din pachetul "Pregătiţi pentru 55", inclus în Pactul Verde European (European Green Deal). 

×