x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Povestea porcului: ieftin la poarta fermei, scump în galantar

Povestea porcului: ieftin la poarta fermei, scump în galantar

de Adrian Stoica    |    04 Feb 2021   •   08:02
Povestea porcului: ieftin la poarta fermei, scump în galantar

România a ajuns să aibă printre cele mai mici preţuri din UE la carcasa de porc, este statistica oficială publicată recent de Eurostat. La o primă citire, această ştire poate ar fi trebuit să ne bucure. La o analiză mai atentă însă, vom descoperi că ea ascunde în spate dezastrul în care se află sectorul de creştere şi îngrăşare a porcilor din ţara noastră. În timp ce producţia internă a ajuns să acopere doar 30% din necesarul de consum, preţul de vânzare la poarta fermei este cu mult sub costul de producţie. 

Scăderea preţului în primele 2-3 luni ale anului la carnea de porc este un lucru obişnuit pentru crescătorii români. O scădere de o asemenea amploare a preţului la care asistăm astăzi este însă un dezastru pentru acest sector, spune Adrian Ladoşi, preşedintele Asociaţiei Producătorilor de Carne de Porc din România. “Din cauza pestei porcine africane, ne-am întors cu producţia la nivelul anului 2014, când tăiam circa 3,3 milioane de porci în abatoare. Pe de altă parte, la ora actuală preţul la poarta fermei este cu circa 45% mai mic comparativ cu perioada similară a anului trecut”, ne-a declarat Adrian Ladoşi.

 

Falimentul aşteaptă după colţ

 

Preţurile la care fermierii sunt forţaţi astăzi să-şi vândă marfa variază între 3,5-4,5 lei/kg de carne de porc în viu, în condiţiile în care cele mai performante ferme scot un preţ de producţie de 6,5 lei/kg. Dacă situaţia nu se va îmbunătăţi, este de aşteptat să apară şi falimentele în acest sector, potrivit declaraţiei reprezentantului crescătorilor. Majorarea costurilor de producţie a fost determinată şi de faptul că în ultimele şase luni preţul cerealelor a crescut cu 30%, ceea ce a dus la scumpirea cu 40% a furajelor.

 

Pesta porcină din Germania loveşte prin ricoşeu

 

Odată cu apariţia pestei porcine africane în Germania, o mare parte din exporturile acestei ţări pe piaţa asiatică au căzut. Vorbim în special de exporturile către China, cea mai mare piaţa asiatică. Acum în fermele nemţeşti există un surplus de circa 400.000 de capete de porci care, în mod normal, ar fi trebuit sacrificaţi în decembrie. Asta a făcut ca o parte din exporturile germane să fie reorientate şi către România. Pentru a scăpa de surplus, fermieri germani au redus preţurile de export, punând astfel presiune pe preţurile cărnii de porc din ţara noastră. 

 

Pe fondul scăderii preţului la carnea de porc, fie ea din import, fie din producţia internă, remarcăm faptul că această scădere a costului cu materia primă nu se regăseşte în aceeaşi proporţie şi la comercianţi. Asta face ca românii să scoată mai mulţi bani din buzunare decât ar fi normal în această perioadă. Eu am spus-o întotdeauna: hipermarketurile dau ora exactă la preţuri în România. Aşa se întâmplă şi acum, după modelul cu care marii retaileri ne-au obişnuit de ani de zile. Deşi se invocă mereu faptul că avem o piaţa liberă, nu ar fi lipsit de interes ca în astfel de situaţii statul, prin instituţiile sale abilitate, să ia anumite măsuri. Primele ar fi nişte controale în ceea ce priveşte adaosurile comerciale practicate de marile lanţuri de retail.

 

Dragoş Frumosu, preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Industria Alimentară-SINDALIMENTA

 

Ajutoarele pentru culturile distruse de secetă în primăvară, neplătite nici acum

 

Alianța pentru Agricultură și Cooperare a solicitat Parlamentului României, Comisiei pentru Agricultură, plata în regim de urgență a ajutoarelor pentru culturile care au fost distruse de seceta din primăvara anului trecut. Deşi au trecut mai bine de şapte luni, fermierii nu au văzut niciun leu din banii promişi de Guvernul Orban, în care actualul premier Vasile Cîţu ocupa funcţia de ministru al Finanţelor. De fapt, era o promisiune fără nici o acoperire, atât timp cât Executivul nu a avut niciun moment intenţia să aloce de la bugetul de stat banii necesari onorării acestei promisiuni. “După cum știți, asiguratorii NU asigură seceta decât excepțional și nu pentru toate culturile și nici pentru toată suprafața agricolă cultivată. Deci lipsa asigurărilor nu este imputabilă fermierilor, așa cum se reproșează în spațiul public de către mediul nonagricol”, arată Alianța pentru Agricultură și Cooperare în scrisoarea sa. Plata acestor ajutoare va mai întârzia însă ceva timp, ele de-abia anul acesta urmând să fie prinse în bugetul Ministerului Agriculturii, după cum sună promisiunea ministrului de profil.

×
Subiecte în articol: carcasa de porc