x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Rata inflatiei va fi cu o singura cifra

Rata inflatiei va fi cu o singura cifra

12 Dec 2004   •   00:00

In 11 luni din 2004 rata inflatiei a fost de 8,6%. Chiar daca preturile vor creste in decembrie cu un punct procentual, se va respecta prognoza pe acest an: o rata a inflatiei cu o singura cifra.


VALI BLANARU

Rata inflatiei a coborat, la sfarsitul lunii noiembrie, pana la 0,6%, nivel aflat la jumatatea maximului anual de 1,2% inregistrat in luna precedenta, potrivit datelor publicate de Institutul National de Statistica. Scaderea preturilor a fost provocata in special de reducerea unor tarife practicate in servicii. Cresterea de numai 0,6% este sub previziunile Bancii Nationale a Romaniei, care anticipa o majorare a preturilor de consum cu 0,7 - 0,8% si mult mai jos decat estimarile analistilor bancari care credeau ca rata inflatiei in noiembrie va fi de 0,9%.

NOIEMBRIE CALM. Luna trecuta, reducerile de preturi de pe segmentul serviciilor au fost rezultatul exclusiv al ieftinirilor din transport aerian, posta si telefonie. Populatia a platit in noiembrie cu aproape 4% mai putin pentru factura telefonica, iar serviciile postale s-au ieftinit cu 0,1%. Transportul aerian a indus costuri cu 3% mai mici decat in octombrie. Luna noiembrie a adus, totodata, o serie de scumpiri la nivelul produselor nealimentare. Romanii au platit mai mult pentru combustibili (+2,2%) si energie termica (+4,5%), marfuri cu impact semnificativ in bugetul gospodariilor, mai ales in mediul urban. Cumulat, utilitatile au inregistrat o crestere de 1,1%, in conditiile in care tarifele la energie electrica si gaze au ramas nemodificate.

Sectorul alimentar intarzie sa creeze efecte de calmare a inflatiei, in pofida anului agricol foarte bun. Chiar daca producatorii de carne si-au limitat cresterea de preturi la 0,4%, procesatorii de lapte au afisat preturi in medie cu 2,1% mai mari comparativ cu luna octombrie, o scumpire similara fiind consemnata la comerciantii de legume.

IN GRAFIC. In primele unsprezece luni ale anului, rata inflatiei s-a ridicat la 8,6% si favorizeaza atingerea tintei anuale stabilite de autoritatile romane, care mizeaza pe o inflatie de sub 10%. Chiar daca preturile ar creste in decembrie cu 1%, rata anuala a inflatiei calculata la sfarsit de an se va plasa la aproape 9,7%.

Datele statistice au consemnat inca o premiera. Inflatia calculata in intervalul noiembrie 2003 - noiembrie 2004 se ridica la 9,9%, intrand, pentru prima data dupa 1990, sub pragul de 10%.
×
Subiecte în articol: economic noiembrie inflaţiei