Peste 500.000 de pakistanezi vor veni să muncească în România până în 2020, o decizie în acest sens fiind luată de Ministerul pentru diaspora şi dezvoltarea resurselor umane din ţara de provenienţă a potenţialilor angajaţi, informează APP, conform Agerpres.
Ambasadorul român în Pakistan, Niculaie Goia, a avut convorbiri cu Sayed Zulfikar Abbas Bukhari, asistent special pentru diaspora al premierului Imran Khan, căruia i-a prezentat o ofertă.
Ambasadorul a declarat că pe piaţa muncii din România sunt disponibile locuri de muncă pentru informaticieni, constructori, medici, ingineri şi alte categorii profesionale. Printre altele, a precizat el, în România este nevoie de 40.000 de şoferi, iar în acest domeniu ar putea fi angajaţi cât mai mulţi pakistanezi.
Discuţii şi cu Germania
Bukhari a menţionat că Pakistanul discută şi cu Germania furnizarea de angajaţi calificaţi, iar Berlinul anunţat deja anul acesta că va primi experţi în robotică şi mecanică cuantică, proveniţi din ţara asiatică.
Oficialul pakistanez a criticat precedentele guverne ale ţării sale, care nu au reuşit să exporte forţă de muncă în România, şi a arătat că în ţara sa încă nu există un cadru legal pentru protecţia emigranţilor.
România ar putea avea nevoie de 1 milion de angajaţi din alte ţări, în contextul dezvoltării recente a ţării şi al emigraţiei forţei de muncă româneşti către alte ţări europene, a spus Niculaie Goia.