Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Abstract: Confuzia stăpâneşte tiranic istoria românilor. Rămân destule întrebări fără un răspuns pe măsura lor. De ce Diktatul de la Viena ne-a găsit nepregătiţi de luptă şi fără prieteni? De ce marile puteri au lăsat şi au încurajat Uniunea Sovietică să ocupe politic, economic, militar, ideologic România? De ce mecanismul democratic n-a mai funcţionat, din momentul în care sănătatea liderului comunist s-a deteriorat şi reactivitatea lui a devenit negativă?(…).Cum poate interveni poporul înşelat în desfăşurarea evenimentelor şi în schimbarea necesară (...), înainte ca România să se lipească, însângerată, de fundul prăpastiei? (Păunescu, 2010).
1. Conştiinţa unităţii etnice
În încercarea de a înţelege atitudinea şi responsabilitatea pentru prezent, ce revin poporului nostru, apelul la istorie este mai mult decât esenţial. Există altă posibilitate să înţelegem cine suntem cu adevărat ? Mecanismele de conformare şi obedienţă ale majorităţii, funcţionarea controlului social şi posibilităţile schimbării atitudinii prin interacţiune socială sunt aspecte larg dezbătute de cercetători, precum: Doise, Deschamps şi Mungny . Nu o singură dată, intenţia noastră de a înţelege cum se transformă normele sociale, ce reacţii induce presiunea pentru uniformitate şi cum le induce inovaţia, ne împinge cu gândul spre "psihologia mulţimilor”, respectiv spre Gustave Le Bon. Considerând acestea, conformismul faţă de grup şi obedienţa faţă de autoritate să însemne calea cea mai sigura spre succes ? Ce poate să însemne succesul în astfel de condiţii ?
Dincolo de mecanismele unui posibil răspuns, să nu uităm că indivizii pot să se sustragă presiunilor şi să-şi recâştige independenţa, acolo unde aceasta este deja pierdută ! Cum ?, suntem, poate, tentaţi să ne întrebăm. Cum, altfel, dacă nu printr-o polarizare colectivă şi printr-un sentiment de apartenenţă la un neam şi la o ţară !
Cum, altfel, tindem spre a fi europeni, uitând, de fapt, că înaintaşii noştri sunt cei ce au dat conţinut Europei ? Ce înseamnă Europa ? Să fie, oare, posibilă definirea identităţii, chiar şi dintr-o perspectivă neofreudiană , în afara conştiinţei unei identităţi individuale, în afara caracterului personal şi în absenţa solidarităţii interne cu idealurile şi cu identitatea de grup ? Câţi dintre cei din tânăra generaţie mai ştiu despre strămoşii geto-daci, pecetluiţi spre nemurire pe Columna lui Traian ?
În registrul de responsabilitate – morală – datorie, continuitatea trecut – prezent – viitor este definită, firesc, de către Papa Ioan Paul al II-lea, în timpul primei sale vizite, din 7-9 mai 1999, alături de regretatul Părinte Patriarh Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române între anii 1986-2007: "fiecare este responsabil de fraţii săi şi de viitorul ţării”.
Astăzi, câţi dintre noi mai cunosc că, la 13 noiembrie 1594, la Bucureşti se declanşa insurecţia antiotomană prin acţiunea asasinării comandantului garnizoanei otomane şi a cămătarilor levantini? Oare, câţi dintre noi cunosc faptul că, prin atacul lui Mihai Viteazul asupra cetăţilor de la Dunăre – Giurgiu, Hârşova şi Silistra – a fost deschis drumul incursiunilor în Balcani, strategul voievod reuşind să ajungă până la Varna ? Dincolo de răspunsuri, cu siguranţă că nimic nu ar putea căpăta esenţă asupra realităţii imediate fără să înţelegem adevărul istoric.
Despre geţi s-a scris foarte mult . La fel de mult s-a scris şi despre daci . Nu mai spunem despre blahi, olahi, vlahi sau români. Chiar şi numai printr-o simplă decodificare a simbolismului heraldic, specific secolului al XVII-lea, Dacia, în vechile ei hotare, este marcată prin "Pasărea cruciată”, între Soare şi Lună, reprezentând Valachia (Ţara Românească), şi "Capul de bour”, ce reprezintă Moldova . Dacă "Soarele” şi "Luna” îşi au originea într-un trecut îndepărtat, perpetuat la daci, la daco-romani şi români, lumina zilei reprezentând fertilitatea, iar lumina nopţii desemnând veşnicia, "pasărea” simbolizează DACIA şi Provincia Romană "DACIA FELIX”.
2. Traian şi romanizarea
Înalţi, robuşti, deprinşi cu greutăţile muncii la câmp sau la pădure, geto-dacii sunt şi cei ce au lăsat neamului nostru mai mult decât bruma de onestitate şi curajul de a duce lucrurile până la capăt. Nu se poate spune însă că geto-dacii au fost şi buni jucători pe scena compromisului ! Regele Burebista avea să se implice în conflictul dintre Cezar şi Pompei, susţinându-l pe acesta din urmă. Împăratul roman Iulius Cezar a plănuit ulterior o campanie împotriva dacilor, dar a fost asasinat în anul 44 î.Hr. . Câteva luni mai târziu, Regele Burebista a avut parte de aceeaşi soartă, fiind asasinat de unul dintre slujitorii săi.
Cucerit în anul 106 d.Hr., statul geto-dac, aflat sub administraţie romană, întâlneşte invazii succesive ale triburilor germanice . Administraţia romană se retrage din provincie două secole mai târziu, anul 271 d.Hr. fiind considerat drept anul "Retragerii Aureliene”. Ce să însemne acest lucru ? Să fie, oare, politica de cu mult mai târziu "petrol contra pace” ?! Petrecută în timpul Împăratului Aurelian, "retragerea” a semnificat, de fapt, o reaşezare strategică a graniţelor de la Dunăre ale imperiului pentru o administraţie mai eficientă şi o apărare mai eficace a provinciilor din această zonă , cu atât mai mult, cu cât se şi cunoaşte că imperiul roman ocupase peste 10 000 km, cu o populaţie de circa 70 de milioane de locuitori.
Factorii romanizării au fost administraţia, armata, veteranii, coloniştii, urbanizarea, religia, dreptul şi învăţământul în limba latină. Impactul acestor factori asupra autohtonilor a fost asimilarea, în mod conştient, a civilizaţiei romane . Aşezările daco-romane nord-dunărene cunosc o locuire neîntreruptă, precum vechile centre urbane Sucidava, Dierna, Sarmizegetusa, Napoca, Porolissum. Însă, o parte a locuitorilor vechilor oraşe se retrag spre ţinuturile rurale din cauza migratorilor şi întemeiază noi aşezări . Răspândirea creştinismului în limba latină la nordul Dunării demonstrează romanizarea ireversibilă a dacilor şi continuitatea europeană a daco-romanilor .
3. Migratori şi ameninţări succesive
Secolele IV-XIII nu sunt lipsite de evenimente, teritoriul vechii Dacii fiind străbătut de valuri de invazii: hunii în secolul al IV-lea, gepizii în secolul al V-lea, avarii în secolul al VI-lea, slavii în secolul al VII-lea, ungurii în secolul al IX-lea, pecenegii, cumanii, uzii şi alanii în secolele X-XII şi tătarii în secolul al XIII-lea . Invazia slavă din secolul al VII-lea va avea şi efecte nefaste pentru români. Întâi, le va permite grecilor să includă teritoriile de peste Dunăre în Imperiul Romanic Bizantin (prin termenul de romanic se atesta că Imperiul Roman de Răsărit, având capitala la Constantinopol, e continuatorul Imperiului Roman distrus de către barbari). Slavii şi bulgarii vor separa, astfel, pe românii de la sud de Haemus (Munţii Balcani) de cei din nord. Românii sudici şi vestici vor rămâne astfel separaţi de cei din formaţiunile statale româneşti, apărute în Evul Mediu, din cauza slavilor, bulgarilor şi turcilor . Alte ramuri ale poporului român – românii din Dalmaţia şi Istria, cei din Crimeea, Zaporojia şi Caucaz – vor dispărea aproape în totalitate.
4. Evul Mediu şi România Modernă
Cnezatele şi voievodatele, formaţiuni prestatale româneşti, precum cele conduse de Litovoi, Seneslau, Ioan şi Farcaş în Ţara Românească, de Gelu, Glad şi Menumorut în Transilvania, de Dragoş şi Bogdan în Moldova şi de Dobrotici în Dobrogea, marchează începutul de Ev Mediu .
Statul modern român a fost creat prin unirea principatelor Moldova şi Muntenia (Ţara Românească), în anul 1859, odată cu alegerea concomitentă, ca domnitor, în ambele state, a lui Alexandru Ioan Cuza . Acesta a fost obligat să abdice în anul 1866 de către o largă coaliţie a partidelor vremii, denumită şi "Monstruoasa Coaliţie”, din cauza orientărilor politice diferite ale membrilor săi, care au reacţionat astfel faţă de manifestările autoritare ale domnitorului . Unirea nu fusese garantată decât pe parcursul domniei lui Cuza, momentul fiind depăşit prin introducerea unei case domnitoare străine, de Hohenzollern, din ramura catolică: din 1881, regi. România a devenit independentă în urma participării covârşitoare la războiul ruso-turc din 1877-1878, odată cu Serbia.
În urma Păcii de la Bucureşti, din 1913, România obţine Cadrilaterul . După Primul Război Mondial, Transilvania, Bucovina şi Basarabia sunt retrocedate, în cea mai mare parte, prin aplicarea politicii "autodeterminării naţiunilor” . Două decenii mai târziu, în 1940, Bucovina de nord şi Ţinutul Herţa, dar şi Basarabia au fost încorporate Uniunii Sovietice . În anul 1941, au fost din nou recuperate, ca, 3 ani mai târziu, să fie din nou încorporate în Uniunea Sovietică. Astăzi, cele trei provincii se află în componenţa Republicii Moldova şi a Ucrainei. În anul 1940, Cadrilaterul a fost predat Bulgariei.
După cel de-al Doilea Război Mondial, România ajunge, în conformitate cu înţelegerile suprastatale şi "împărţirea” Europei, sub influenţa Uniunii Sovietice . În decembrie 1989, la capătul unei serii de evenimente sângeroase, edificiul politic comunist s-a prăbuşit .
La o simplă privire, se poate pune întrebarea: Pentru ce această retrospectivă ? La ce mai foloseşte, oare ? Pe cine interesează trecutul nostru istoric ? Cu toate acestea, în prezenţa unor răspunsuri ce sunt la fiecare dintre cititori, nu o singură dată suntem tentaţi să ne întrebăm: Încotro merge România după 1989 ?
5. Faţă în faţă cu realitatea ?
Potrivit unui oficial, "ţara noastră trece în aceşti ani prin cea mai grea perioadă după al Doilea Război Mondial. Asta înseamnă că avem de luat măsuri, unele nu foarte plăcute, dar, cu siguranţă, foarte necesare comunităţilor, ca să mergem pe un drum bun şi ca să ne consolidăm ca ţară” . Subscriind acestui punct de vedere, nu putem să nu ne întrebăm: Ce este de făcut ? "Realitatea este cinică”, spunea guvernatorul Isărescu într-o declaraţie din 22 iulie 2010; banii nu pică din cer (...), este nevoie de muncă şi de un efort major "al întregii colectivităţi umane” pentru a se ajunge la o viaţă mai bună .
La 21 decembrie 1989, România avea un produs intern brut de 800 de miliarde de lei, adică de aproximativ 53,6 miliarde de dolari, şi un curs mediu de schimb de 14,92 lei pentru un dolar. Exporturile României totalizau, în anul 1989, 5,9 miliarde de dolari. În jur de 58% din venitul naţional era realizat de industrie şi 15% de agricultură. Populaţia salariată reprezenta peste 73% din cea ocupată. Interesant este de urmărit şi evoluţia salariului minim pe economie, pe ani. Dacă, în 1989, salariul minim era de aproximativ 2 000 de lei, adică 135 de dolari , după 20 de ani, situaţia se prezintă astfel: .
Anul 2007 2006 2005 2004 2003 2002 2001
RON 390 330 310 280 250 175 140
EURO 114 90 85 70 65 55 55
Înainte de 1989, au fost construite zeci de mii de blocuri de locuinţe, metroul din Bucureşti, Canalul Dunăre-Marea Neagră. Palatul Republicii, cunoscut drept "Casa Poporului”, a ajuns să fie a doua construcţie din lume ca mărime printre clădirile administrative, fiind întrecută doar de Pentagon. Nimic nu a fost fără efort, nici în acele vremuri. În ultimă instanţă, datoria creată a devenit o povară pentru economia românească, între 1971 şi 1982, datoria externă crescând de la 1,2 miliarde $ la aproape 13 miliarde $.
În februarie 1989, datoria externă a ţării era achitată integral. În acest scop, o mare parte a producţiei agricole şi industriale a ţării ia calea exportului, privând drastic populaţia de alimente şi bunuri de consum. Începând cu anii 1986-1987, a fost instituită raţionalizarea produselor de bază, iar benzina şi alimente ca pâinea, uleiul, zahărul, făina, orezul au început să fie distribuite pe bonuri sau cartele. Şi totuşi, după ce a fost plătită ultima tranşă din datoria externă, România a rămas cu 3,7 miliarde de dolari în rezerva Băncii Naţionale. Potrivit unor surse , se pare însă că banii s-au cheltuit în 1990 pe "importuri de portocale”.
Cu lecţiile învăţate din istorie, fie că ne raportăm la anul 2009, fie că ne raportăm la realitatea prezentă, specifică anului 2010, potrivit surselor media , situaţia economică a României la finele anului 2009 nu era deloc încurajatoare: produsul intern brut la închiderea trimestrului al-IV-lea a fost mai mic cu 1,5% decât cel înregistrat în trimestrul al-III-lea din 2009 şi continuă să scadă; în acelaşi timp, nivelul PIB a fost cu 6,6% mai redus decât cel din trimestrul corespunzător al anului anterior. Pe ansamblu însă, PIB-ul din 2009 a fost cu 7,2% mai mic decât cel înregistrat în 2008.
În acest context, rata şomajului a atins, la finele lunii ianuarie 2010, 8,1%, timp în care investiţiile străine directe în România s-au redus în 2009 cu 48,4% faţă de 2008, până la 4,899 miliarde de euro, deficitul de cont curent fiind finanţat în proporţie de 96,9% prin investiţii directe ale nerezidenţilor din România. Totodată, "în 1990, erau 10 milioane de plătitori de impozite şi sub un milion de bugetari, iar industria era suprapopulată. Acum, sunt mai puţin de 5 milioane de angajaţi şi 1,5 milioane de bugetari. Pe lângă acestea, în 1990 erau sub 3 milioane de pensionari şi asistaţi social, acum sunt peste 5 milioane” . Potrivit surselor oferite de Adevărul , în aprilie 2010, la 5,5 milioane de pensionari mai existau doar 4,29 milioane de salariaţi (figura 2).
Anul 2009 2008 2004 1999 1996 1992 1989
Milioane de pensionari 4,7 4,6 4,4 4,3 3,7 3,2 2,6
Raportul angajaţi/pensionari 0,9/1 0,9/1 0,9/1 1,05/1 1,6/1 2,1/1 3,4/1
Cheltuieli anuale (mliarde $) 13,0 7,5 4,0 2,1 1,6 1,2 ?
Acum, nu putem să nu ne punem întrebarea: Pentru ce a fost nevoie de noi împrumuturi externe, după 1989 ? Dacă, la finalul lui 2008, datoria externă totală a României se cifra la 72,3 miliarde de euro, la finalul anului 2009, România avea o datorie externă totală de 80,2 miliarde de euro, din care 65,6 miliarde de euro reprezentau datoria externă pe termen mediu şi lung . România înregistra, la finalul lunii mai 2010, o datorie externă totală de 87,084 miliarde de euro, în creştere cu 8,58% (6,88 miliarde de euro) faţă de finalul lui 2009 . La ce au folosit ataţia bani ? Ce să însemne toate acestea ?
Răspunsul vine, poate, de la sine. Îndreptăţiţi sau nu, parte dintre români tind spre o atitudine defetistă: România se află în colaps ! Cu toate acestea, România mai are o şansă: şansa celor ce sunt cu adevărat români şi nu doar vorbitori de limbă română ! Altfel, în ciuda promisiunilor ce par să confirme că circul ţine loc de pâine, România se îndreaptă cu paşi rapizi spre prăpastie ! Deşi România a contractat, în ultima vreme, 12 miliarde de euro de la FMI, UE şi Banca Mondială, scenariul împrumuturilor pe termen scurt pare să se repete şi în acest an. Potrivit unui specialist al RBS Bank România , se estimează pentru sfârşitul anului un nivel al datoriei externe de aproape 90 de miliarde de euro, echivalentul a 73% din PIB, faţă de 69% din PIB la finele anului 2009. Nu putem să nu ne întrebam: Unde totuşi ne oprim ?!
Din nefericire, după cum aprecia şi expertul Băncii Naţionale Române, Lucian Croitoru, într-o ţară în care cuvântul de ordine este risipa, luxul şi extravaganţa, România nu e în stare să producă destule economii în interior pentru a asigura o creştere în jurul potenţialului posibil şi minim necesar. Fără capitalurile din exterior, România ar fi semnificativ sub potenţial, mergând vertiginos spre faliment . Ceea ce se întâmplă în România în domeniul fiscalităţii a fost analizat în "Macromodel Simulations for the Romanian Economy” . Surprinzător sau nu, în România, economia subterană a ajuns la 40% din PIB, iar evaziunea fiscală reprezintă 15 miliarde de euro, respectiv circa 43 de miliarde de lei . Să ne mai mire, oare, faptul că sistemul de fiscalitate este total răsturnat, cum nu mai este în altă parte, astfel că nimeni nu-l înţelege, nimeni nu-l respectă, iar investitorii străini ne ocolesc ţara ?!
Nu cumva explicaţiile lui Bitman, fost consilier al ministrului finanţelor, sunt mai plauzibile decât ale tuturor oficialilor la un loc ? "Să nu credeţi, spunea fostul consilier, că nu se ştie la nivelul Ministerului de Finanţe ce se întâmplă în România. Să nu credeţi că nu se ştie pe unde se fură, cine fură. Sunt filmaţi, sunt îndosariaţi, sunt arhivaţi. Toţi cei care fură. Ministerul de Finanţe ştie cine fură, dar există firme care nu trebuie controlate niciodată !” . Bitman a mai precizat că a lucrat în minister doar pentru a vedea, din curiozitate, ce se întâmplă "în interior” şi că "nu doreşte să arate cu degetul spre anumite persoane din această instituţie, pentru că au mai încercat şi alţii” . Acest lucru trebuie avut în atenţie, cu atât mai mult, cu cât evaziunea a ajuns la dimensiunile unei probleme de securitate naţională .
Că place sau nu, trebuie să fim conştienţi că, fără un efort comun, România riscă, din ce în ce mai mult, să rămână doar o piaţă de desfacere, şi mai puţin un competitor viabil. Exemplele pot fi nenumărate. Uităm mult prea uşor că orice progres înseamnă strategii pe termen mediu şi lung. Guvernatorul BNR aprecia că "bogaţia nu se face prin decrete” . Bogăţia se face prin muncă, printr-un "efort major al colectivităţii umane”. Câţi ţin însă seama de aceste sfaturi ?
În ultima vreme, tot privim spre Europa, aşteptând salvarea ! Nu cu mult timp în urmă, cancelarul german, Angela Merkel, avertiza întreaga lume că Uniunea Europeană se află pe marginea prăpastiei . Dacă statele europene nu-şi reduc cheltuielile, euro se va prăbuşi. Dacă se prăbuşeşte euro, se va prăbuşi şi Europa. Iar o prăbuşire a Uniunii Europene nu va lăsa neatinse nici Statele Unite, nici China. Criza de până acum va fi o glumă ! Pentru că economia mondială va intra în haos, cu consecinţe greu de prevăzut. Pentru câţi ani ? Nimeni nu ştie ... În acest context, unde se va afla România ? Greu de spus. Nu o singură dată, mi-a fost dat să aud că anii 2010 şi 2011 vor fi ani de sărăcie şi violenţe de stradă. Să însemne FMI salvarea naţiunii ?! Ce înseamnă cu adevărat FMI ? Dar Banca Mondială ? În evidenţa faptelor, acest lucru este dificil de crezut. Înainte de toate, "pentru a ieşi sănătos din criză, ar trebui stimulată şi dezvoltată economia, care aduce elemente de plus-valoare şi, implicit, venituri suplimentare la buget (...), dar noi nu mai avem economie !” .
În aceste condiţii, România are nevoie de o poziţie clară şi de o atitudine proactivă şi, în special, de strategii pe termen mediu şi lung. Din nefericire, an după an, în România au fost produse doar "experimente”, vizibile mai ales în cultură şi în învăţământ.
Conştiinţa civică la noile generaţii aproape că nu mai există. Măcar dacă am fi învăţat ceva din tăria fraţilor sârbi sau din prezenţa neobişnuită a poporului lui Israel ! . În pofida nenorocirilor şi a supliciilor îndurate, să nu uităm niciodată că aceştia nu şi-au pierdut forţa şi nici nu şi-au năruit spiritul de luptător. De ce spun acest lucru ?
Din păcate, într-un complex de inferioritate, legat de "uitarea” istoriei şi de "europenizare”, cei mai mulţi dintre noi tind să fie europeni, dar mai puţin români ! În goana după putere, fie ea materială sau politică, până şi fiinţa celor ce ne sunt părinţi, fraţi şi surori este dată uitării ! Să ne mai mire că, atunci când amintim de statul geto-dac, de jertfele date de Constantin Brancoveanu şi fiii săi ori de Horia, Cloşca şi Crişan, toate acestea sunt date uitării ? Istoria, afirma Vasile Goldiş, este memoria neamurilor (...) şi elementul principal de suflet. "Să nu uitaţi, spunea Goldiş, de cei morţi, dacă nu vreţi să cădeţi sub tirania celor ce vor vieţui !”.
În ciuda dificultăţilor întâmpinate, România are şansa redevenirii unui stat cu dreptul de a juca pe scena politică mondială. În contextul actual, România are o percepţie complexă şi se prezintă astfel: dispune de a doua frontieră ca lungime (după Polonia) a ambelor organizaţii şi şi-a asumat răspunderea protejării ei după standardele NATO şi ale UE; pe baza parteneriatului strategic cu SUA, suntem prezenţi în Afganistan, Irak, Kosovo şi Bosnia-Herţegovina; suntem în curs de realizare a patru structuri militare operabile în comun cu trupele americane, care vor fi prezente pe teritoriul românesc la un moment dat; probabil, vom găzdui un obiectiv de la Apărarea Globală Antirachetă.
Interesele României sunt convergente cu cele ale Uniunii Europene, iar promovarea lor împreună cu Uniunea Europeană, ca entitate, răspunde în egală măsură expectanţelor României. Viziunea strategiei post-aderare este dată de: "România anului 2013 – stat cu un standard ridicat de dezvoltare şi partener credibil în spaţiul european”. Conform acestei viziuni, România va avea o abordare constructivă şi de cooperare în îndeplinirea rolului său de partener egal în dezvoltarea Uniunii Europene.
Nu trebuie uitat nici faptul că este necesar ca România să îndeplinească la termen obligaţiile pe care şi le-a asumat prin Tratatul de aderare şi să contribuie la realizarea obiectivelor Europei unite , precum: modernizarea infrastructurii fizice şi a capitalului uman; adaptarea sistemului educaţional la cerinţele europene; revigorarea cercetării ştiinţifice şi inovării; restructurarea fundamentală a agriculturii şi impulsionarea dezvoltării rurale; dezvoltarea durabilă şi protecţia mediului; consolidarea capacităţii administrative în vederea acquis-ului comunitar; flexibilizarea forţei de muncă şi asigurarea condiţiilor pentru dezvoltarea unui climat concurenţial optim etc. Fără să considerăm subiectul epuizat, se mai impune o singură întrebare esenţială şi prioritară: Câte dintre acestea sunt deja duse la bun sfârşit ?
6. România, încotro ?
Măsurile de austeritate luate în 2009 şi 2010 i-au obligat pe mulţi oameni de afaceri să intre în economia subterană. De la o zi la alta, constatăm că industria este practic lichidată, agricultura se află la pământ, sistemul de sănătate în colaps, învăţământul în criză, individualitatea României pe plan internaţional dispărută. Criza economică nu a făcut decât să agraveze relele care au precedat-o . Creşterea CAS, creşterea accizelor, introducerea impozitului minim, mărirea TVA ş.a. – toate la un loc – au mărit evaziunea fiscală . Cum şi aminteam, ne mai surprinde, oare, faptul că, în anul 2009, economia subterană reprezenta circa o treime din produsul intern brut al României, aproape două treimi din aceste sume provenind din munca la negru, iar restul din nedeclararea veniturilor obţinute ?
Actuala criză economică a dus la scăderea bruscă şi generalizată a veniturilor şi va duce la o scădere la fel de bruscă a consumului. Acest lucru împinge la faliment mediul de afaceri privat autohton, slab dezvoltat şi sufocat deja de multinaţionalele ce au pus deja stăpânire pe pieţele de desfacere, pe resursele umane şi materiale. Un mare risc este reprezentat de "exportul” de inteligenţă şi de emigrarea forţei de muncă. Din păcate, renunţăm mult prea repede şi mult prea uşor la ceea ce înseamnă viitorul acestei ţări. Nu mai puţin de 2 milioane de români sunt în căutarea unui salariu mai bun în vestul Europei, ştiut fiind că sunt ieftini şi muncesc bine.
Istoria se repetă; există chiar o ciclicitate în scurgerea timpului. Perioadelor prolifice li se succed unele de criză. Diferenţa între istorie şi prezent este că, în epoca modernă, batălia nu se mai dă pe câmpul de luptă decât în situaţii excepţionale.
În aceste condiţii, economic, România a devenit o piaţă de import. Nu se cunoaşte vreun produs românesc vestit la export . Produsele de import au invadat pieţele autohtone, în timp ce micii producători nu au dreptul să mai vândă nici măcar merele din propria grădină !
Inexplicabil sau nu, până şi minele de aur moştenite de la daci şi romani şi-au închis porţile, în condiţiile în care corporaţii străine îşi fac simţită prezenţa la Roşia Montană. Câţi ţin seama, oare, de faptul că în Munţii Apuseni, pe lângă cea mai mare rezervă de aur şi argint din Europa, aur de o calitate ridicată, mult superioară, ar fi şi o rezervă uriaşă de wolfram, metal mai scump decât aurul şi mult mai preţios, greu de găsit, foarte necesar în industria militară şi spaţială şi în economie, în general ? Cum să înţelegem că pentru 520 de kilometri pătraţi, inima de aur a Apusenilor, statul român primeşte o chirie de nimic, concesiunea fiind încheiată pentu 20 ani ? . Să fie, oare, soluţia de progres a României lichidarea economiei productive ? Să înţelegem că de la triumf la prăbuşire n-a fost decât un pas ? În aceste condiţii, pornind de la economia speculativă la realitatea crizei economice, încotro se îndreaptă România ? De ce – economic – suntem unde suntem ?
Răspunsurile pe care le auzim sunt multiple. Unele sunt fataliste ("aşa ne-a fost sortit”), altele sunt axate pe blamarea unora sau altora dintre guvernanţii de azi sau de ieri.
În ultima vreme, suntem martorii unor mişcări ce pun sub semnul întrebării competenţa unora în a exercita funcţiile de stat. Căutarea de soluţii este cel mai larg dezbătut moment. Avem angajamente, chiar şi în condiţii de inechitate, dar nu avem măsuri concrete. Ce se ascunde în spatele angajamentelor ?
Mă tem ca trebuie să spun că Orice, dar mai puţin soluţiile aşteptate ! Că place sau nu, din ce în ce mai evident este faptul că spiritul reformei progresiste a fost înlocuit de cinism, nu atât în ceea ce priveşte forţa idealului colectiv, cât, mai ales, în ceea ce priveşte însăşi semnificaţia sa .
Şi totuşi, specificul derulării vieţii sociale în România, dezorganizarea internă, anomia, dar şi instabilitatea legislativă, carenţele şi dificultăţile controlului social, absenţa consensului naţional în unele probleme, crizele profunde din perioada de tranziţie, toate acestea la un loc ne obligă să ne întrebăm: Ce este de făcut ?
7. Câteva propuneri de reformă
Realităţile actuale impun perfecţionarea metodelor, instrumentelor, strategiilor de care dispune ţara noastră, pentru a face faţă noilor provocări şi riscuri şi pentru stabilirea unor direcţii de acţiune precise, clare, în domenii, precum: cel politico-administrativ, social, în domeniul educaţiei, cercetării şi culturii, în cel al siguranţei naţionale şi ordinii publice, în domeniul apărării naţionale, în cel al politicii externe, dar şi în domeniul economic. Luând în consideraţie Strategia naţională de apărare (2010), dar şi punctele de vedere exprimate de o serie de specialişti , cele ce urmează pot fi concretizate drept posibile direcţii de acţiune:
- întărirea funcţiei de reglementare a statului şi a autorităţii instituţiilor sale trebuie să reprezinte cu mult mai mult o prioritate în domeniul politico-administrativ. Statul, ca organizator al coeziunii naţionale şi sociale, trebuie să devină o instituţie suplă şi eficientă, debirocratizată, aflată în slujba cetăţeanului;
- coeziunea societăţii româneşti, încrederea cetăţenilor în autorităţile publice, solidaritatea naţională, toate acestea depind de aplicarea strictă şi severă a legilor faţă de toţi cetăţenii şi în toate împrejurările, în spiritul şi litera Constituţiei. Astfel, se impun măsuri privind: asigurarea corectitudinii actului administrativ şi de justiţie, stabilitate legislativă şi simplificarea cadrului juridic, afirmarea justiţiei ca instituţie a cinstei şi profesionalismului;
- viziunea strategică este un lucru care, din păcate, lasă de dorit, efectele fiind vizibile de la an la an. Sunt nenumărate cazuri în care facem ceva, dar nu ştim dacă facem ceea ce trebuie. De cele mai multe ori, iniţiem un proiect, dar nu ştim la ce ne este de folos. Începem o lucrare, dar nu reuşim să o şi ducem la bun sfârşit. Mai mult ca niciodată, trebuie să se înţeleagă faptul că nu oricine poate fi manager. Capacitatea de planificare nu numai prin prisma necesităţilor curente, ci şi a celor viitoare, receptivitatea, deschiderea faţă de nou, acceptarea riscului, dar şi intuiţia, spiritul de echipă şi, nu în ultimul rând, iniţiativa sunt doar o parte din cele ce asigură exercitarea unei astfel de funcţii;
- starea de insecuritate individuală, declinul demografic şi fragilizarea stării de sănătate a populaţiei, emigraţia tineretului instruit şi superdotat, diminuarea solidarităţii naţionale şi a responsabilităţii civice, diminuarea interesului pentru muncă, insuficienta consacrare, pe toate componentele, a societăţii civile şi absenţa unei clase de mijloc puternice, nu fac nimic altceva decât să accentueze starea de vulnerabilitate, de anomie socială ce cuprinde domeniul social, în ansamblul său. Ca urmare, eforturile instituţiilor cu atribuţii în domeniu ar trebui să aibă în vedere: promovarea dialogului şi a coeziunii sociale prin implicarea statului, ca factor de echilibru, în contracararea efectelor negative ale procesului de tranziţie şi evoluţiilor economiei de piaţă; îmbunătăţirea stării de sănătate a populaţiei; părăsirea "galopantă” a sistemului medical românesc de către medici bine calificaţi va fi, în scurt timp, una dintre principalele cauze directe ale creşterii nivelului de morbiditate a populaţiei, şi aşa destul de ridicat; încurajarea şi reglementarea producţiei interne a medicamentelor de bază; ameliorarea condiţiilor de viaţă ale persoanelor şi familiilor lipsite de venituri sau cu venituri mici, prevenirea şi combaterea marginalizării sociale, diminuarea sărăciei, prin creşterea gradului de ocupare a populaţiei active; dezvoltarea civismului, a solidarităţii sociale şi a dialogului intercultural; reforma reală a sistemului de securitate socială şi diminuarea deficitului de finanţare a protecţiei sociale; elaborarea, în cooperare cu partenerii sociali, a Planului naţional de acţiune în domeniul ocupării forţei de muncă, ce va asigura coerenţa acţiunilor pe piaţa muncii etc.;
- atitudinea faţă de performanţă, egalitatea de şanse în privinţa accesului la educaţie şi pregătire, dar şi respectul pentru elite şi promovarea lor sunt departe de a fi considerate dezvoltate. Consolidarea potenţialului cultural, ştiinţific şi uman de care dispune România, valorificarea acestora, constituie o componentă şi o resursă esenţială a securităţii naţionale şi a modernizării societăţii româneşti, fapt ce ne obligă la: continuarea reformei sistemului de învăţământ, ca fundament al politicilor în domeniul resurselor umane; asigurarea educaţiei de bază, creşterea calităţii învăţământului preuniversitar; racordarea învăţământului superior la cerinţele sociale şi economice; revigorarea, pe baze competitive, a sistemului naţional de cercetare capabil să contribuie în mod real la dezvoltarea agricolă şi industrială a României; dacă nu există o dezvoltare economică, e greu de crezut că poate avea loc o modernizare socială; protejarea, conservarea şi restaurarea patrimoniului naţional şi promovarea sa ca parte a patrimoniului cultural universal; promovarea culturii ca fundament al dezvoltării durabile a naţiunii şi ca nucleu al identităţii naţionale; protejarea diversităţii culturale şi religioase, promovarea multiculturalismului şi multiconfesionalismului, a dialogului cu reprezentanţii vieţii religioase şi, nu în ultimul rând, revigorarea politicilor în domeniul tineretului;
- prevenirea şi combaterea fenomenului infracţional, protejarea cetăţenilor, a proprietăţii private şi publice şi a infrastructurii de interes strategic, toate acestea reprezintă o componentă importantă a politicii de securitate a României. Consolidarea, dincolo de intenţii, a sistemului instituţional de acţiune, respectiv servicii de informaţii, poliţie, minister public, justiţie, care să facă posibilă aplicarea fermă a legii; la nivelul simţului comun, coloborarea între servicii/structurile de informaţii lasă mult de dorit, stare ce poate fi nu doar din cauza neîncrederii dintre instituţii, ci şi din cauza unor vanităţi personale;
- întărirea acţiunilor de prevenire şi control pentru limitarea şi stoparea criminalităţii; combaterea eficace a terorismului, corupţiei şi crimei organizate, inclusiv prin diverse forme de cooperare regională şi subregională; protecţia dreptului la intimitate, la propria imagine şi la corecta informare a cetăţeanului; reglementarea răspunderii Ministerului Administraţiei şi Internelor şi a Ministerului Justiţiei în eradicarea abuzurilor şi ilegalităţilor sunt doar o parte dintre măsurile ce pot fi avute în vedere; văzut de jos, din stradă, poliţistul este expus total, depăşit şi ineficient în această luptă;
- o altă dimensiune este dată de lupta împotriva evaziunii fiscale. În condiţiile actuale, "inovarea” unor instrumente şi mecanisme noi, capabile să limiteze dezvoltarea economiei subterane, trebuie să devină o direcţie de acţiune prioritară;
- afirmarea imaginii României şi a intereselor naţionale în plan extern trebuie realizată cu mult mai multă forţă, dincolo de percepţia nefondată să suntem "ruda săracă” a Europei sau că, în anul 2015, vom ajunge să ne numim "Bulibaşaland” . Câţi străini ştiu, oare, că România are anual premianţi la olimpiadele internaţionale de fizică, chimie şi, mai ales, de informatică ? Noroc cu Lucian Bute şi alţi puţini sportivi ca el care mai fac auzit peste graniţe numele de "România” şi nici măcar atunci nu găsim resursele pentru a transmite în direct un asemenea moment. Cât de greu o fi pentru misiunile nostre diplomatice ori pentru institutele de promovare culturală din străinătate să valorizeze cu ofensivitate şi curaj asemenea performanţe ? Politica externă trebuie să fie susţinută printr-un efort intern de asigurare a coerenţei interinstituţionale şi a sprijinului opiniei publice şi să fie orientată, în mod prioritar, pentru consolidarea relaţiilor cu ţările vecine, cu statele cu care România are relaţii tradiţionale şi cu statele membre ale Uniunii Europene. Susţinerea comunităţilor româneşti din afara graniţelor pentru păstrarea identităţii naţionale, culturale şi spirituale şi identificarea potenţialului de suport al acestora pentru realizarea obiectivelor diplomaţiei româneşti; preocuparea constantă pentru îmbunătăţirea statutului juridic şi a tratamentului minorităţilor româneşti din alte state, conform normelor internaţionale privind drepturile persoanelor aparţinând minorităţilor şi angajamentelor asumate prin înţelegeri şi tratate bilaterale, dar şi reconsiderarea importanţei relaţiilor cu Rusia, cel puţin din punctul de vedere al resurselor de gaz, dacă nu şi din cel al pieţei de desfacere pentru înteprinderile mici şi mijlocii, toate sunt propuneri ce pot fi activate în timp util;
- dezvoltarea unei capacităţi de apărare credibile, moderne şi eficiente trebuie să reprezinte o permanentă preocupare în domeniul apărării naţionale. Se impune o atenţie aparte cu privire la managementul eficient al resurselor umane şi restructurarea forţelor, concomitent cu creşterea gradului de profesionalizare a personalului armatei şi modernizarea învăţământului militar; la redimensionarea corpului de comandă la nivelul forţelor în proces de reducere, restructurare şi modernizare; la îmbunătăţirea colaborării dintre serviciile de specialitate pe linia schimbului operativ de informaţii vizând potenţialii factori de risc la adresa securităţii şi stabilităţii interne şi, în mod cu totul deosebit, la dezvoltarea şi achiziţionarea de echipamente noi, interoperabile cu cele utilizate de NATO;
- îmbunătăţirea mediului de afaceri, diminuarea birocraţiei, garantarea unui sistem concurenţial liber şi onest, reglementări favorizante pentru investiţii şi pentru menţinerea creşterii economice; promovarea unor politici industriale funcţionale, corespunzătoare nevoilor sociale şi adaptabile cerinţelor pieţei; dezvoltarea cooperării economice internaţionale prin forme noi, mai active şi stimulative, de comerţ exterior; relansarea agriculturii şi dezvoltarea silviculturii; amenajarea teritoriului şi reabilitarea infrastructurii de transport; dezvoltarea turismului şi consolidarea cadrului instituţional şi legislativ referitor la mediul înconjurător şi calitatea mediului ajută, cu siguranţă, la o tranziţie normală spre o economie de piaţă funcţională;
- reconcilierea dintre funcţia economică a organizaţiei şi realitatea umană – cu atât mai mult aceasta implică motivarea şi antrenarea personalului, respectiv reconsiderarea locului şi a rolului resurselor umane şi a structurilor informale în sistemul de management. Chiar dacă managerii de la orice nivel sunt conştienţi că resursele umane constituie un factor esenţial al performanţei organizaţionale, aceştia nu manifestă întotdeauna interes pentru asigurarea unui climat care să favorizeze spirtul creator, inovaţia, competiţia şi orientarea către perspectivă. Să fie aceasta încă o altă cauză a migraţiei tinerilor cu potenţial intelectiv, imaginaţie şi capacitate de muncă ?
8. Remember sau în loc de concluzii
Patetismul libertăţii moderne constă în faptul că suntem supuşi forţelor create chiar de noi, în timp ce resursele pe care le avem la dispoziţie pentru a anihila aceste forţe sunt jalnic de limitate, fragile, incomplete, nesatisfăcătoare şi frustrante . În acest context, lumea politică seamănă din ce în ce mai mult cu un deşert, iar deşertificarea, din păcate, continuă. Lucrurile sunt mai grave cu atât mai mult, cu cât, nu o singură dată, ne este dat să auzim că nu mai avem nicio ţară, că România nu mai este a noastră, este a altora. Că este adevărat sau nu, este dificil să ne pronunţăm, fie şi în evidenţa faptelor.
Cu toate acestea, vreau să cred că realitatea este cu totul alta. Şi totuşi, se putea evita transformarea României din producător-exportator de bunuri în consumator de bunuri ? Se apropie statutul României, aflată în criza crescândă, de statutul de colonie supraîndatorată, după cum aprecia distinsul academician Florian Constantiniu ? Înseamnă situaţia economico-financiară a României un pericol pentru securitatea naţională ?
Cu puţin timp în urmă, eram martorul unor vremuri în care se duceau campanii electorale grele. Promisiuni, speranţe, spectacol şi nimic concret. Mi-ar fi plăcut atunci ca cei ce astăzi vorbesc despre criză, să fi avut puterea de anticipare şi să spună: "domnilor, atenţie! Criza a intrat deja în casă !”. Imi este greu să cred că nu se cunoştea acest lucru ! Din păcate, la nivelul vizibilului, nu mulţi erau cu adevarat preocupaţi de nevoia unor zile mai bune. Doar spectacolul era in prim plan! Unde era grija faţă de români? Răspunsurile se află, cu siguranţă, la fiecare dintre noi. Ce se mai poate spune acum?
Din ce în ce mai mult, majoritatea românilor trăiesc sentimente confuze: un amestec de tristeţe, decepţie, ruşine, umilinţă, furie. Drumul spre democraţie s-a soldat cu efecte secundare nebănuite: prietenii dinamitate, familii destrămate, apariţia unor postrevoluţionari agresivi şi lipsiţi de scrupule, a unor noi specii de oportunişti. Anxietatea, suspiciunea, culpabilizarea, vînătoarea de vinovaţi, măsurarea gradului în care suntem pătaţi macină, din păcate, din ce în ce mai mult conştiinţele, disponibilităţile constructive.
Distinsul Academician Florin Constantiniu sustine ca de aceasta situatie este responsabil poporul roman care confirma ca "un popor de oi naste un guvern de lupi. Spiritul de demisie, pasivitatea, resemnarea romanilor au permis clasei politice sa-si bata joc, nepedepsita, de tara. Lipsit de spirit civic, poporul roman nu a fost capabil, in acesti 20 de ani, sa traga la raspundere clasa politica sau sa "tempereze" setea ei de inavutire. Pe roman nu-l intereseaza situatia generala. Daca prin fin, nas, cumnat, amic etc. si-a rezolvat pasul lui, restul duca-se stim noi unde! Mostenirea multiseculara a lui hatar si bacsis a rămas atotputernică. Cum sa indrepti o tara cand cetatenii ei se gândesc fiecare la sine, si nu la binele comun?!”.Sa ne mai mire ca la numai şase ani de la momentul 1989, prof. univ. dr. Adrian Neculau aprecia că speranţa într-o purificare morală aproape că s-a prăbuşit. Să fi simţit ceva, oare, Domnia Sa despre vremurile ce au venit ?
Totusi, spun că trebuie să rămânem optimişti. Contrar eforturilor de enclavizare fie numai şi culturală, a României, mai avem şanse. Familia, pământul şi credinţa, sunt cele ce ne susţin existenţa, ca neam şi ca ţară. Pământul? Care pământ? Cine mai este legat de pământ? Cu toate acestea, am speranţa că România nu a însemnat şi nu înseamnă doar câţiva paşi ce se pierd prin istorie.
Analiza de continut asupra documentelor istorice sau textelor contemporane, multiple observaţii de teren, coroborări de date, în acord cu ipoteze de lucru, toate acestea ne fac să înţelegem că realitatea nu poate fi gândită statistic. Realităţile lumii în care trăim înseamnă cu mult mai mult decât formule matematice sau note obţinute la examene. Conformismul şi supunerea, cerute din ce în ce mai mult pentru promovare, personalitatea şi nevoia de apartenenţă, identitatea socială şi indentitatea naţională, prejudecăţile şi comunicarea de masă, manifestările mulţimii pot fi identificate şi înţelese numai într-un context sau un mediu dat .
Preocupările noastre nu se opresc aici. Disonanţa în relaţiile între grupuri, alterarea echilibrului social, diferenţierile sociale prezente din ce în ce mult, depersonalizarea şi nevoia de apartenenţă socială sunt teme pentru viitoare cercetări de detaliu.
BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ
1. BÂRZU, L., BREZEANU, St., Originea şi continuitatea românilor. Arheologie şi tradiţie istorică, Bucureşti, 1991.
2. BECHIR, M., Decizii care au aruncat în colaps sistemul de pensii, 7 februarie 2010, în, www.adevarul.ro.
3. BICHIR, Gh., Geto-dacii din Muntenia în epoca romană, Bucureşti, 1984.
4. BERINDEI, D., Histoire nationale, histoire européenne, in, le Séminaire International "Penser l’Europe” « Comment écrit-on l’histoire ? Conscience européenne et l’histoire des identités nationales », la IX – ème édition, Bucarest, l’Académie Roumaine, 8-9 Octobre 2010
5. BITMAN, D., Declaraţie, TVR ”Ora de foc”, 01 iulie 2010.
6. BOC, E., Declaraţie, Adunarea Generală a Asociaţiei Comunelor din România, Marţi, 13 aprilie, 2010.
7. BULEI, I, O istorie a romanilor, editia a III, Ed. Meronia, Bucuresti, 2007
8. CEAUŞESCU, I., Transivania – stravechi pământ românesc, Ed. Militara, Bucuresti, 1987.
9. CIONCHIN, A., Simbolismul heraldic al lui Mihai Viteazul, în, "Dacia magazin”, 63, mai 2010.
10. CONSTANTINESCU, E., Timpul destrămării, timpul zidirii, Bucuresti, 2002.
11.CONSTANTINESCU, E., La Roumanie, un territoire de l’entre-deux? Stéréotypes historiques et politiques d’intégration après 1989, in, le Séminaire International "Penser l’Europe” « Comment écrit-on l’histoire ? Conscience européenne et l’histoire des identités nationales », la IX – ème édition, Bucarest, l’Académie Roumaine, 8-9 Octobre 2010
12.CONSTANTINIU, Fl., Istoria României la răscruce, interviu, in, http://absentul.blog.com/2010/04/08/istoria-romaniei-la-rascruce/.
13. Cornea, E., De vazut galeriile romane unice in lume, in, http://www.ong-online.eu
14. CUCU, Irina, Războiul economic în economia de piaţă, în, Revista "Impact strategic”, nr. 1/2006.
15. CRIŞAN, I., H., Civilizaţia geto-dacilor, Bucureşti, 1993.
16. CROITORU, L., Dezbatere, "Romania 2010: constrângerile economico-financiare şi imperativele sociale”, BNR, Bucureşti, 22 iulie 2010.
17. DAICOVICIU, H., Dacia de la Burebista la cucerirea romană, Cluj, 1972.
18. DOBROTĂ, N., şi colab., Economia politică, Editura economică, Bucuresti, 1995.
19. DOMENICO, V., După execuţie a nins, Bucuresti, 1992.
20. DOISE, W.; DESCHAMPS, J., C.; Mugny, G., Psihologie Sociala Experimentala, Ed. Polirom, Iasi, 1999
21. DUMITRESCU, Vl.; VULPE, A., Dacia înainte de Dromihete, Bucureşti, 1998.
22. GALLAGHER, T., Democraţie şi naţionalism în România, 1989-1998, Bucureşti, 1999.
23. HANNAH, A., Men in Dark Times, Harcourt Brace & World, New York, 1968
24. HITCHINS, K., The Romanians. 1774-1866, Oxford, 1996.
25. IOVAN, M., Filosofia şi crezul politic ale lui Vasile Goldiş, Editura Dacia, Cluj – Napoca, 2006.
26.ISAAC, J., C., Democraţia în vremuri întunecate, Ed. Polirom, Iaşi, 2000
27. ISĂRESCU, M., Dezbatere, "România 2010: constrângerile economico-financiare şi imperativele sociale”, BNR, Bucureşti, 22 iulie 2010.
28. LUPU, C., România sub presiunea războiului rece şi a dorinţei de integrare euro-atlantică, vol. I şi II, Editura "Alma Mater”, Sibiu, 2000 – 2001.
29. LUPU, N., Dacia romană şi Dobrogea romană. Perioada migraţiilor în Dacia, continuitatea daco-romană, formarea limbii şi poporului român, Sibiu, 1993.
30. MARIN, M., in, "Standard money”, 9 August 2010.
31. Moscovice, Serge., Introduction a la Psychologie sociale, vol.2, Paris, Larrousse, 1973
32. Murgescu, B., România şi Europa. Acumularea decalajelor economice (1500-2010), Editura Polirom, Iaşi, 2010.
33. NĂSTASESCU, R., Promovarea managementului strategic – condiţie a adaptării la schimbare a întreprinderilor româneşti, manuscris, Bucuresti, 2009.
34. NECULAU, A., Influenta sociala si manipulare comportamentala, in, "Revue Roumaine des Sciences Sociales”, Série de psychologie, 2, 1992
35. ONCIU, Alin, Convorbiri despre cultura şi civilizaţie în Munţii Orăştiei, manuscris, Hunedoara, 2010.
36. OPREANU, C., H., Creştinismul şi neamurile germanice în secolele IV – V în Transilvania, în EN, 5, 1995.
37. PĂUNESCU, A., Mesaje de pe patul de spital, Bucureşti, Manuscris
38. PÂRVAN, V., Contribuţii epigrafice la istoria creştinismului daco-roman, Bucureşti, 1911.
39. PETOLESCU, C., C., Dacia şi Imperiul Roman. De la Burebista până la sfârşitul antichităţii, Bucureşti, 2000.
40. PITARIU, H.D., Managementul Resurselor Umane: evaluarea performanţelor profesionale. Editura All Beck, Bucureşti, 2000.
41. POP, I., A., La crise de l’histoire ou la crise de la société contemporaine ?,in , le Séminaire International "Penser l’Europe” « Comment écrit-on l’histoire ? Conscience européenne et l’histoire des identités nationales », la IX – ème édition, Bucarest, l’Académie Roumaine, 8-9 Octobre 2010
42. PUŞCAŞ, V. – Adevărul, 5 septembrie 2010.
43. RADU, N., Antropologia existenţei, Editura FED PRINT, Bucuresti, 2003.
44. RADULESCU, A., Discurs, Banca Nationala a Romaniei, in, Realitatea Tv, 30 Septembrie, 2010
45. RIGA, D., RIGA, S., şi colectiv, Cultura tradiţiei şi patrimoniului.Ctitorii, toponime şi eponime, în, Studii de Ştiinţă şi Cultură, an VI, nr.1, Universitatea de Vest "Vasile Goldiş”, Arad, martie 2010.
46. RIKER, W., T., Cum s-a înfăptuit România Modernă. Studiul unei probleme internaţionale, 1856-1866, Bucureşti, 1944.
47. ROSTOVTSEV, M., Social and economic History of the Roman Empire, I – II, Oxford, 1971.
48. RUSCU, D., L’abandon de la Dacie romaine dans les sources litéraires, A M N, 35/1, 1998.
49. SANDA, L., Despre adevar, Convorbiri, Manuscris, 2010.
50. SAFRAN, AL., Etica evreiască şi modernitatea, E. Hasefer, Bucureşti, 2005.
51. SAFRAN, AL., Israel dans le temps et dans l espace, in, Themes fondamenteaux de la spiritualite juive, Paris, E. Payot, Paris, 1980
52. SCURTU, I., Istoria României în anii 1918-1940. Evoluţia regimului politic de la democraţie la dictatură, Bucureşti, 1996.
53. SCURTU, I., Istoria contemporană a României, 1918-2001, Bucureşti, 2002.
54. SILVESTRI, A., Al cincilea Patriarh, Ed. Carphatia Press, Bucureşti, 2007.
55. SIMION, E., Mythisation, mystification et démystification dans l’histoire, in, le Séminaire International "Penser l’Europe” « Comment écrit-on l’histoire ? Conscience européenne et l’histoire des identités nationales », la IX – ème édition, Bucarest, l’Académie Roumaine, 8-9 Octobre 2010
56. SOULET, Fr., J., Istoria comparată a statelor comuniste din 1945 până în zilele noastre, Iaşi, 1998.
57. STAN, G., Prea Fericitul Teoctist, Patriarhul României, Ed. Institutul Biblic Ortodox, Bucureşti, 2005.
58. SZULC, T., Pope John Paul II: The Biography, Ed. Simon & Schuster Adult Publishing Group, London, 2007.
59. TANASESCU, Florian., RUGINA, Dan., Despre identitatea nationala. Convorbiri, Manuscris, Iulie 2010.
60. TORRINGHTON, D. L.; HALL L. (1991). Personnel Management. A New Approach, 2nd edition, Pretince – Hall Int. (UK) LTD, 41
61. VERBONCU, Ion, Management – intrebări şi răspunsuri, Ed. Holding Reporter, Bucureşti, 1996
62. VULPE, A.; ZAHARIADE, M., Geto-dacii în istoria militară a lumii antice, Bucureşti, 1987.
63. VEYNE, P., Comment on ecrit l historire suivi de Foucault revolutionne l histoire, Paris, FR, Edition de Seuil, 1978.
64. ZUB, Al., Discours historique et identité nationale dans l’espace cultrel roumain, in, le Séminaire International "Penser l’Europe” « Comment écrit-on l’histoire ? Conscience européenne et l’histoire des identités nationales », la IX – ème édition, Bucarest, l’Académie Roumaine, 8-9 Octobre 2010
65. ZUGRAVU, N., Geneza creştinismului popular al românilor, Bucureşti, 1997.
XXX Fontes Historiae Dacoromanae, I, Bucureşti, 1964; Fontes Historiae Dacoromanae II, Bucureşti, 1970.
XXX Tratatul Uniunii Europene, Editura Lucreţius, Bucureşti, 1997.
XXX ULB, Sibiu, Manuscris referitor la Strategia Nationala de Aparare,Universitatea "Lucian Blaga”, Facultatea de Relatii Internationale si Stiinte Politice, Sibiu, 2010
XXX Wichipedia Encylcopedie, Romania, Epoca fanariotă, în, www.wichipedia.com
Citește pe Antena3.ro
