x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Suntem campioni mondiali la alcool! Românii, mai mari băutori decât cehii și germanii

Suntem campioni mondiali la alcool! Românii, mai mari băutori decât cehii și germanii

de Vali Deaconescu    |    11 Feb 2026   •   12:00
Suntem campioni mondiali la alcool! Românii, mai mari băutori decât cehii și germanii
Sursa foto: Hepta/

România este lider mondial la consumul de alcool pe cap de locuitor. Află topul complet al celor mai băutoare țări din lume și statisticile oficiale.

România, campioană mondială la consumul de alcool. Clasamentul complet al țărilor

România ocupă primul loc în lume la consumul de alcool pe cap de locuitor, potrivit unui amplu studiu realizat anual de Yahoo Finance, Insider Monkey, Alcohol Rehab Guide și World Population Review.  Țara noastră a depășit state cu tradiții binecunoscute precum Georgia, Cehia sau Germania. Cu aproape 17 litri de alcool pur consumați anual de fiecare adult, țara noastră devine lider mondial într-un top care ridică semne serioase de întrebare privind sănătatea publică și stilul de viață, potrivit Stars Insider.

Topul celor mai mari consumatori de alcool din lume

La nivel global, piața băuturilor alcoolice este evaluată la aproximativ 1,62 trilioane de dolari anual, Europa fiind, detașat, continentul cu cel mai ridicat consum. Clasamentul este realizat pe baza cantității medii de alcool pur consumate anual per persoană cu vârsta de peste 15 ani.

1. România – 16,99 litri/an per capita

România conduce clasamentul mondial cu un consum mediu anual de 16,99 litri de alcool pur per persoană. Cea mai consumată băutură alcoolică din România rămâne berea, aleasă de aproximativ o treime din populație. Popularitatea sa se explică prin prețul accesibil, disponibilitatea largă și asocierea cu activitățile sociale.

Cu toate acestea, țuica tradițională continuă să joace un rol esențial în cultura românească, fiind extrem de apreciată în special în zonele rurale. Pentru mulți români, producerea țuicii reprezintă nu doar o tradiție, ci și o sursă importantă de venit.

2. Georgia – 14,33 litri/an

Georgia se remarcă printr-o cultură veche de peste 8.000 de ani a vinului, băutura fiind profund legată de tradițiile religioase și sociale.

3. Cehia – 13,29 litri/an

Cehii sunt renumiți pentru pasiunea lor pentru bere, țara fiind locul de naștere al celebrului Pilsner. Cheltuielile anuale ale gospodăriilor pentru alcool depășesc 4 miliarde de dolari.

4. Letonia – 13,09 litri/an
5. Germania – 12,22 litri/an
6. Uganda – 12,21 litri/an
7. Seychelles – 11,99 litri/an
8. Austria – 11,97 litri/an
9. Bulgaria – 11,92 litri/an
10. Lituania – 11,79 litri/an

Europa domină topul mondial al consumului de alcool

Din cele 25 de țări aflate în clasament, majoritatea sunt europene, confirmând poziția continentului drept cel mai mare consumator global. Prețurile accesibile, tradițiile culturale și turismul sunt printre principalii factori care influențează aceste cifre.

Țări precum Franța, Polonia, Irlanda, Spania, Ungaria și Marea Britanie completează topul, cu valori între 10 și 11,5 litri de alcool pur anual per persoană.

 

×
Parteneri