România, printre țările UE care alocă cei mai puțini bani pentru cercetare și dezvoltare
România, Malta, Cipru, Letonia, Irlanda, Slovacia, Bulgaria și Lituania alocă cel mai puțin pentru dezvoltare și cercetare, arată datele publicate vineri de Oficiul European de Statistică (Eurostat).
Astfel, dacă în țările din Uniunea Europeană cheltuielile de cercetare și dezvoltare s-au situat anul trecut la 2,19% din PIB, în România, Malta, Cipru, Letonia, Irlanda, Slovacia, Bulgaria și Letonia cheltuielile s-au situat sub 1% din PIB.
În 2019, cele 27 de state membre UE au cheltuit peste 306 miliarde de euro cu cercetarea şi dezvoltarea. Faţă de alte economii importante, procentul din PIB alocat de UE este mai scăzut decât în Coreea de Sud (4,52% în 2018), Japonia (3,28% în 2018) şi SUA (2,82% în 2018), dar este la acelaşi nivel cu China (2,06% în 2018), mai ridicat decât în Marea Britanie (1,76%) şi mult mai ridicat decât în Rusia (1,03%) şi Turcia (1,03% în 2018).
Cele mai multe cheltuieli de cercetare şi dezvoltare s-au îndreptat către sectorul întreprinderilor şi ideilor de afaceri, reprezentând 66% din totalul R&D alocate în 2019, urmat de sectorul învăţământului superior (22%), sectorul guvernamental (11%) şi cel privat non-profit (1%).
În 2019, cel mai ridicat procent din PIB alocat cheltuielilor de cercetare şi dezvoltare, de peste 3%, a fost în Suedia (3,39%), Austria (3,19%) şi Germania (3,17%). Aceste ţări sunt urmate de Danemarca (2,96%), Belgia (2,89%) şi Finlanda (2,79%), aproape de nivelul de 3% din PIB.
La polul opus, opt state membre au alocat sub 1% din PIB cheltuielilor de cercetare şi dezvoltare România (0,48%), Malta (0,61%), Cipru (0,63%), Letonia (0,64%), Irlanda (0,78%), Slovacia (0,83%), Bulgaria (0,84%) şi Lituania (0,99%).

Ştiri din .ro
Mișcare importantă pe piața financiară. BNR a redus dobânda cheie la 1,25% pe an
4 pași pe care trebuie să îi parcurgi înainte de a închiria un autocar sau microbuz
Economia mondială se va redresa greu din cauza celui de-al doilea val al pandemiei
Ce produse s-au scumpit cel mai mult în decembrie 2020
Cum pot folosi companiile banii obținuți din granturi
Ce produse și servicii s-au scumpit cel mai mult în luna decembrie 2020
(P) Cum poți economisi bani folosind reduceri, vouchere și cupoane online
Inflația s-a situat la 2,1% în decembrie 2020. ALimentele s-au scumpit cu 3,24%
(P) Principalele tipuri de furtunuri industriale și stocul generos de la Tehnovest
Principalele motive pentru care să apelezi la un detectiv privat
Tendința de a trata toți angajații la fel
